Comunitatea musulmană din România începe postul din Luna Ramazan

Comunitatea musulmană din România începe astăzi postul din Luna Ramazan, considerat cel de-al treilea stâlp al credinţei islamice. Potrivit Islamului, Luna Ramazan comemorează în fiecare an începutul revelării Coranului Cel Sfânt de către Allah către Profetul Muhammed.
Învăţăturile islamice impun ca, timp de 29 de zile, credincioşii musulmani să parcurgă un ciclu spiritual profund cele patru săptămâni petrecute în post şi rugăciune pentru primenirea corporală şi spirituală. Pentru a marca semnificaţia deosebită a acestei luni sfinte, slujbele din moschee încep dimineaţa cu citirea Coranului Cel Sfânt, urmate de predici speciale ale imamilor, iar seara se săvârşesc alte slujbe cu participarea bărbaţilor dau şi a femeilor din comunitate. Ramazanul înseamnă abstinenţa de la mâncare, băutură, fumat şi relaţii intime. În această lună, considerată a iertării şi a milei, musulmanii nu trebuie să mintă, să jignească sau să blesteme. Legea islamică stabileşte postul ca un mijloc de purificare, un exerciţiu de autocontrol şi o dovadă de credinţă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 iunie)