APCE: Justiţia din România este obstrucţionată de politică – raportor APCE

Comunicat de presă transmis de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în 19 iunie:
“Este o chestiune de preocupare serioasă faptul că majoritatea din Parlamentul României intervine în separarea puterilor şi împiedică autorităţile judiciare din România să cerceteze acuzaţiile care vizează corupţia la nivel înalt”, a spus Bernd Fabritius (din partea Partidului Popular European creştin-democrat din Germania), raportor pentru Adunarea Parlamentă a Consiliului Europei (APCE) referitor la statul de drept în ţările sud-est europene, drept reacţie la respingerea de către Camera Deputaţilor din România a cererii agenţiei româneşti anticorupţie de urmărire penală a premierului Victor Ponta, pe baza suspiciunii de fals, spălare de bani, evaziune fisclă şi conflict de interese.
„Decizia Parlamentului constituie o încălcare clară a valorilor democratice fundamentale şi este incompatibilă cu principiile statului de drept. Justiţia este obstrucţionată de politică”, a spus el.
Critici la adresa lipsurilor privind statul de drept din România au fost exprimate în mai, în cadrul unei audieri a unor specialişti de către Comisia APCE pentru afaceri judiciare şi drepturile omului. „Eu voi cerceta aceste evoluţii din România în contextul raportului meu pentru Adunarea Parlamentară privind ‘Întărirea statului de drept în ţările sud-est europene prin reforme ţintite ale sistemului judiciar”, a conchis dl Fabritius.