Papa Francisc începe un pelerinaj la Torino

Papa Francisc începe, astăzi, un pelerinaj de două zile la Torino, unde se va ruga inclusiv la celebrul „Giulgiu”, expus la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul”, până la 24 iunie. Astăzi, Suveranul Pontif va prezida Sfânta Liturghie, va lua prânzul cu un grup de tineri deţinuţi, cu câţiva emigranţi, oameni fără adăpost şi cu o familie de romi. Sfântul Părinte va avea, totodată, întâlniri cu reprezentanţi din domeniul muncii, cu clerici, bolnavi, persoane cu handicap, dar şi cu tineri şi adolescenţi din Torino. Mâine, Papa Francisc va avea ocazia să-şi revadă o parte din rude. Credincioşii consideră că celebrul „Giulgiu din Torino” – pe care este imprimată imaginea unui bărbat care pare să fi fost crucificat – este veşmântul în care a fost înmormântat Iisus Hristos, fiind astfel una dintre cele mai importante relicve ale creştinătăţii – a transmis corespondentul RRA în Italia, Elena Postelnicu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 iunie