Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că preţurile medicamentelor vor scădea de la 1 iulie

Preţurile medicamentelor vor scădea cu 20%, de la 1 iulie, a anunţat ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. El a subliniat că economiile rezultate din aplicarea acestei măsuri vor fi folosite pentru înnoirea listei de medicamente compensate.

Nicolae Bănicioiu: De la 1 iulie, practic, România trece la cel mai mic preţ european şi vreau să vă spun că nu vom avea probleme esenţiale în a asigura toate ariile terapeutice. Este prima oară când se reuşeşte o reglare şi conformă cu prevederile europene a pieţei farmaceutice. Din acest moment, practic, toată lumea trebuie să înţeleagă că regurile sunt egale pentru toţi, trebuie să le respecte, prioritar trebuie să fie pacientul român şi acesul pacientului român către medicamente.

Realizator: Ministrul Nicolae Bănicioiu a precizat că decizia a fost agreată atât cu asociaţiile producătorilor şi distribuitorilor de medicamente, cât şi cu creditorii internaţionali.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iunie