Credibilitatea Eurogrupului ar putea fi afectată permanent, avertizează ministrul de finanţe al Greciei

Grecia a cerut Eurogrupului prelungirea termenului-limită al programului financiar internaţional pentru a permite organizarea unui referendum privind reformele propuse de creditorii internaţionali ai Atenei, dar miniştrii de finanţe din Zona Euro au respins solicitarea şi au declarat că guvernul elen trebuie să îşi respecte obligaţiile asumate faţă de creditorii internaţionali. Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, a criticat decizia Eurogrupului. „Refuzul exprimat astăzi de Eurogrup de a sprijini solicitarea noastră pentru o prelungire cu câteva zile – două săptămâni – a programului financiar actual pentru a permite poporului elen să îşi spună părerea faţă de propunerile Zonei Euro cu siguranţă va afecta credibilitatea Eurogrupului, ca uniune democrată de state partenere, şi îmi este foarte teamă că această afectare a credibilităţii va fi una permanentă”, a subliniat Yanis Varoufakis.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 iunie)