Rafael Nadal va fi imaginea unei campanii de gastronomie spaniolă în SUA

rafa-nadal

Între 50% şi 55% dintre măslinele care ajung în SUA sunt de provenienţă spaniolă. Anul trecut, nord-americanii au consumat aproape 80 de milioane din cele 360 de milioane de kg de măsline de masă pe care producătorii spanioli le-au dat spre export. Spania este primul producător şi exportator de măsline de masă din lume, iar SUA sunt principalul său destinatar. Măslinele de masă nu au încă „un nume”, iar producătorii naţionali – prin intermediul campaniei «Olives from Spain» – vor ca intrarea măslinelor pe piaţa din SUA să fie considerată ceva „spaniol”. În acest sens, în urmă cu câteva luni, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Mediului Înconjurător din Spania a contractat un „ambasador de lux” – pe tenismenul Rafael Nadal – pentru a fi imaginea principalelor produse spaniole – uleiul de măsline, jambonul, vinul, măslinele de masă – în străinătate. Lansarea lui Nadal în promovarea tezaurului gastronomic spaniol va avea loc la acest sfârşit de săptămână la New York, unde campania «Olives from Spain» va fi prezentată pentru prima oară la târgul Fancy Foods, unul dintre principalele evenimente ale anului din sectorul alimentar în SUA, unde îşi dau întâlnire producători din toată lumea.

(www.abc.es – 26 iunie)