Declaraţii ale ministrului de externe, Bogdan Aurescu, privind parteneriatului strategic SUA-România

Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii corespunde în cel mai înalt grad interesului naţional al ţării noastre şi al cetăţenilor săi, a afirmat ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, la vernisajul expoziţiei care marchează 135 de ani de relaţii diplomatice între cele două state. El a amintit că trupele române şi cele americane cooperează în cadrul mai multor misiuni militare.
Bogdan Aurescu: „Dincolo de interacţiunea bilaterală strânsă în teatrele de operaţii sau în combaterea ameninţărilor de securitate emergente, de la terorism şi ameninţări cibernetice până la războiul hibrid, există o cooperare bilaterală excelentă în cadrul bazelor româneşti de la Mihail Kogălniceanu, Cincu sau Deveselu. Contribuţia semnificativă a României la securitatea Alianţei Nord-Atlantice prin intermediul bazei militare Deveselu, unde va fi operaţionalizată facilitatea de apărare antirachetă până la finele anului curent reprezintă de altfel unul dintre proiectele cele mai importante ale dimensiunii politico-militare a parteneriatului strategic”.
La rândul său, însărcinatul cu afaceri american la Bucureşti, Dean Thompson, a subliniat că România cooperează cu Statele Unite şi în cadrul unor programe legate de statul de drept şi lupta împotriva corupţiei sau a terorismului, precizează redactorul nostru Oana Bâlă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 iunie)