Acte normative adoptate în şedinţa de guvern

Salariul minim brut pe economie creşte de luna viitoare la 1050 de lei pentru angajaţii cu program complet de lucru. Este a doua majorare din acest an după cea din ianuarie.
Salariul minim pe economie va creşte cu 75 de lei, ajungând de la 1 iulie la 1050 de lei. Ministrul muncii, Rovana Plumb, preciza la finalul şedinei de guvern de astăzi că măsura va viza 1.388.000 de salariaţi, dintre care 400.000 de mediul bugetar şi peste 900.000 din mediul concurenţial. Şi personalului nedidactic din învăţământ preuniversitar şi universitar de stat i se va aplica de la 1 august o majorare de salariu, a mai spus ministrul muncii. Executivul a reglementat astăzi prin ordonanţă şi modul de primire a alocaţiilor sociale pentru un număr de 300.000 de familii cu copii. Astfel, copiii, peste doi ani, vor beneficia de o creştere a alocaţiei de la 42 la 84 de lei, iar pentru copiii de peste 3 ani cu dizabilităţi alocaţia va ajunge de la 84 de lei la 200 de lei. guvernul a modificat astăzi prin ordonanţă de urgenţă i prevederile duratei arestului la domiciliului. Această măsură a fost luată, potrivit ministrului justiţiei, Robert Cazanciuc, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale din 12 iunie anul acesta, care a declarat articolul 222 din Codul de procedură penală neconstituţional.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 iunie)