Deputaţii au adoptat proiectul de lege care prevede ca în următorul an şcolar guvernul să suporte şcolarizarea elevilor

Deputaţii au adoptat proiectul de lege care prevede ca în următorul an şcolar guvernul să suporte, parţial, şcolarizarea elevilor din învăţământul preuniversitar, particular şi confesional. Deşi acest lucru este prevăzut în Legea Educaţiei, din 2011 şi până în prezent, guvernul a emis mai multe ordonanţe de urgenţă prin care a amânat aplicarea acestei prevederi. În timpul dezbaterilor, deputaţii PSD şi PNL au susţinut că actul normativ asigură acces egal la educaţie pentru toţi elevii. Legea merge la vot final în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iunie