Premierul Victor Ponta va reveni în ţară în câteva zile

Premierul Victor Ponta va reveni în ţară în câteva zile, după mai mult de două săptămâni în care s-a recuperat în Turcia, în urma operaţiei pe care a suferit-o la genunchi. Ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, a anunţat, cu puţin timp în urmă, că a vorbit dimineaţă la telefon cu Victor Ponta şi că acesta i-a spus că se simte bine.

Robert Cazanciuc: Că se simte din ce în ce mai bine şi că în câteva zile o să revină în România.

Realizator: Amintim că, acum mai bine de o săptămână, premierul a anunţat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, motiv pentru care i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 iulie