Negocierile privind programul nuclear al Iranului continuă la Viena

La Viena au loc negocieri, pentru a se ajunge la un acord complex asupra programului nuclear al Iranului. Negociatorii s-au angajat într-o ultimă încercare de a ajunge la o înţelegere până marţi, deşi negociatorul iranian, Abbas Araqchi, a declarat pentru televiziunea de stat că ţara lui nu este sclava unui termen-limită. Toate părţile implicate au susţinut că nu au fost niciodată mai aproape de o încheierea unui acord dar încă există probleme simportante pe masa discuţiilor. Printre ele se numără mecanismele de ridicare a sancţiunilor ONU asupra Iranului, liniile directoare ale inspecţiilor şi scopul viitor al dezvoltării tehnologiei nucleare în Iran. O altă problemă dificilă este o investigaţie ONU, care a fost oprită în trecut, care viza presupusele cercetări ale Iranului privind construcţia unei bombe nucleare.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 iulie