Ministrul de finanţe, Eugen Teodorovici, a dat asigurări că situaţia din Grecia nu poate afecta instituţiile financiare din România

Autorităţile de la Bucureşti au luat în calcul riscul unui cost mai mare în ceea ce priveşte finanţarea României în piaţă, având în vedere situaţia din Grecia, a declarat, azi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. El a precizat că acest cost este unul suportabil şi că prevederile din noul Cod Fiscal nu vor avea un impact negativ asupra economiei.
Eugen Teodorovici: Singura chestiune care s-ar mai putea ridica este cea legată de partea finanţare a României în piaţă, risc care a fost luat de noi în calcul, adică am calculat mai multe scenarii, cu mai multe creşteri care ar putea să aibă loc, în funcţie de ceea ce se întâmplă în Grecia, cost care, să spunem, este unul suportabil şi aud tot felul de comentarii vizavi de aplicarea Codului Fiscal, care poate ar agrava o astfel de posibilă situaţie, ceea ce din punctul meu de vedere nu este adevărat. Impactul pe care măsurile din Codul Fiscal îl pot avea în economie, începând cu 2016, este unul mult mai mare decât, să spunem, un astfel de cost pe care România
l-ar avea în situaţia în care costul de împrumut ar creşte.
Realizator: Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a dat asigurări că situaţia din Grecia nu poate afecta instituţiile financiare din România, care sunt monitorizate eficient de BNR.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI