Revista presei internaţionale – 8 iulie 2015

Situaţia din Grecia şi eşecul ultimelor negocieri de la Bruxelles dau de gândit tuturor. Reuniunea de marţi de la Bruxelles s-a încheiat fără rezultate, noul ministru de finanţe al Greciei nu a prezentat niciun fel de măsură concretă – scrie „Kathimerini” şi îl citează pe preşedintele Eurogrupului. Cu toate acestea, adaugă publicaţia elenă, „un nou program financiar pentru Atena este iminent”.
„El Pais” este de părere că „că ce e mai rău acum urmează”. Guvernul elen, suibliniază ziarul spaniol, „ar trebui să activeze un fond pentru a ajuta imediat sectoarele de populaţie ce ar putea avea nevoie de ajutor social”. „BCE ameninţă să tragă covorul de sub picioarele băncilor greceşti” – scrie „Jornal de Noticias”. „Din păcate, situația din Grecia poate contribui la consolidarea mișcărilor populiste și anti-europene din Serbia”, scrie şi „Danas”.
„Expuşi la băncile elene, Balcanii se pregătesc de necazuri” – atrage atenţia „New York Times” şi adaugă: „milioane de oameni din Serbia, Albania, Bulgaria, Macedonia şi România au depuneri la sucursale ale băncilor elene din ţările lor, ceea ce plasează Balcanii în prima linie a crizei greceşti”. „Bulgaria este cea mai expusă la criza elenă, instituţiile de creditare greceşti reprezentând aproximativ 23% din sistemul bancar. Macedonia a introdus controale de capital pentru a opri ieşirile de bani spre Grecia, dar se află, la rândul ei, în plină criză politică, ceea ce
i-ar putea împiedica abilitatea de a acţiona rapid în cazul în care criza elenă se agravează. Serbia are o datorie publică şi un deficit fiscal relativ înalte, ceea ce înseamnă că ar putea avea probleme financiare dacă va trebui să salveze propriile sale bănci deţinute de greci în Serbia. În Albania ministrul de finanţe a avertizat că persistenţa problemelor în Grecia ar provoca reducerea creşterii economice. În România, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a spus că băncile ar putea face faţă unor evoluţii nefavorabile şi că au un nivel înalt de solvabilitate. Slovenia, membru al Zonei Euro, este expusă la criza elenă prin finanţarea ajutorului acordat Greciei”, relevă „New York Times”.
În afara problemelor provocate de Grecia, lumea întreagă este preocupată de acţiunile făţişe sau mascate ale grupării jihadiste Statul Islamic. „Le Monde” subliniază că preşedintele SUA promite intensificarea luptei împotriva Statului Islamic. „Preşedintele Obama a declarat că alianţa condusă de Statele Unite îşi va intensifica lupta împotriva militanţilor Statului Islamic din Siria, dar va fi nevoie de o campanie îndelungată pentru a îi înfrânge pe aceştia. Obama a declarat că jihadiştii pot fi învinşi doar cu ajutorul unor parteneri eficienţi la sol”, precizează „New York Times”. Secretarul american al apărării, Ashton Carter, a cerut Senatului să sprijine programul propus de administraţie – se arată într-un articol apărut în „Stars and Stripes”.
Un val de căldură afectează Europa, cu temeperaturi record în mai multe ţări. În Germania s-au înregistrat cele mai mari temperaturi din 1881 până acum, notează „Stuttgarter Nachrichten”. La Valencia, în Spania, s-au înregistat peste 40 de grade, după cum scrie „El Pais”, dar şi în Marea Britanie s-au înregistrat temperaturi neobişnuite, punctează „The Telegraph”. Nici în perioada următoare nu avem motive de relaxare, avertizează „The Telegraph”: „La sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august, un al doilea val de căldură va traversa Europa dinspre centru şi sud spre nord”.

Magda Baciu – RADOR