Premierul Victor Ponta nu este de acord cu ordonanţa de urgenţă privind majorarea indemnizaţiilor demnitarilor de la 1 august

Premierul Victor Ponta spune că nu a fost de acord cu ordonanţa de urgenţă privind majorarea indemnizaţiilor demnitarilor de la 1 august. Într-o intervenţie la un post de televiziune, el a precizat că Guvernul va decide săptămâna viitoare, să amâne intrarea în vigoare a actului normativ până la aprobarea noii Legi a salarizării unitare a bugetarilor. Reamintim că în urmă cu două zile, premierul interimar Gabriel Oprea a anunţat majorarea indemnizaţiilor pentru 48 de înalţi demnitari prin ordonanţă de urgenţă. Cele mai mari salarii ar urma să le aibă preşedintele României, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, premierul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 iulie