Tribut Radu Jude şi Florin Lăzărescu la festivalul de film dotdotdot din Viena

Prozatorul Florin Lăzărescu va fi prezent la Viena cu ocazia primei ediţii a festivalului internaţional de film de scurtmetraj în aer liber dotdotdot care va avea loc în perioada 11 iulie – 23 august. Institutul Cultural Român de la Viena este partener al dotdotdot, sprijinind prezenţele româneşti în cadrul festivalului.

Festivalul dotdotdot prezintă vineri, 17 iulie, la ora 21.30, în grădina Palatului Schönborn (Laudongasse 15-19, Viena), un tribut echipei de creaţie Radu Jude (regizor) şi Florin Lăzărescu (scenarist). În cadrul evenimentului vor fi proiectate filmele realizate împreună de cei doi cineaşti: Lampa cu căciulă (2006), Alexandra (2006) şi O umbră de nor (2013). Scenaristul Florin Lăzărescu va participa în încheiere la o discuţie cu publicul.

Aflat la prima ediţie, festivalul internaţional de film de scurtmetraj în aer liber dotdotdot prezintă 200 de producţii grupate în 40 de programe, incluzând proiecţii, discuţii cu publicul şi ateliere. Filmele vor fi proiectate în grădina Palatului Schönborn (Laudongasse 15-19, Viena). Deschiderea oficială a festivalului are loc sâmbătă, 11 iulie, la ora 21.30, la Volkskundemuseum / Muzeul de Etnografie (Laudongasse 15-19, Viena).

În cadrul festivalului vor fi prezentate şi producţiile Trece şi prin perete (r. Radu Jude, 2014), Cheful (r. Adrian Sitaru, 2012) şi Cai putere (r. Daniel Sandu, 2014), după următorul program:

Vineri, 17 iulie, ora 21.30 – grădina Palatului Schönborn (Laudongasse 15-19, Viena)
• Tribut Radu Jude şi Florin Lăzărescu (în prezenţa scenaristului Florin Lăzărescu): Lampa cu căciulă (2006), Alexandra (2006), O umbră de nor (2013)

Joi, 13 august, ora 21.30 – grădina Palatului Schönborn (Laudongasse 15-19, Viena)
• Trece şi prin perete (r. Radu Jude, 2014)

Vineri, 14 august, ora 21.30 – grădina Palatului Schönborn (Laudongasse 15-19, Viena)
• Cheful (r. Adrian Sitaru, 2012)
• Cai putere (r. Daniel Sandu, 2014)

Radu Jude (n. 1977) este absolvent al Universităţii Media (secţia Regie Film). A debutat în cinematografie ca asistent de regie pentru filmele de lungmetraj Amen (r. Costa Gavras, 2002) şi Moartea domnului Lăzărescu (r. Cristi Puiu, 2005). A regizat filmele de scurtmetraj Corp la corp (2003), Marea Neagră (2004), Lampa cu căciulă (2006), Dimineaţa (2007) şi Alexandra (2007), iar în anul 2009 a debutat în lungmetraj cu filmul Cea mai fericită fată din lume. Radu Jude a câştigat premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie cu lungmetrajul Aferim! la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin.

Florin Lăzărescu (n. 1974), prozator şi scenarist, este absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi. A debutat în proză în anul 2000 cu volumul de povestiri Cuiburi de vîsc (ed. Outopos, Iaşi, 2000). Au urmat romanele Ce se ştie despre ursul panda (ed. Polirom, 2003), Trimisul nostru special (ed. Polirom, 2005), volumul de povestiri Lampa cu căciulă (ed. Polirom, 2009) şi romanul Amorţire (ed. Polirom, 2013). Florin Lăzărescu a debutat ca scenarist de film în anul 2006 cu scurtmetrajul Lampa cu căciulă (r. Radu Jude, 2006). Filmul, care a câştigat premii la peste 50 de festivaluri internaţionale, a reprezentat primul pas în colaborarea scenaristului cu regizorul Radu Jude. Au urmat scurtmetrajul O umbră de nor (r. Radu Jude, 2014) şi lungmetrajul Aferim! (r. Radu Jude, 2015).
Florin Lăzărescu face parte, alături de scriitorii Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici, din echipa de conducere a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) care va ajunge în toamna acestui an la a treia ediţie.

office@rkiwien.at

www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena