Vizita oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Spania

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită în Spania. Agenda şefului statului este plină. Astăzi el se va întâlni şi cu reprezentanţii românilor. În Spania trăiesc peste 950 de mii de români, care reprezintă cea mai mare comunitate de străini din această ţară.

Reporter: Oana Bâlă – Preşedintele Klaus Iohannis are programate la Madrid convorbiri cu regele Felipe al VI-lea. Acestea vor avea loc la reşedinţa oficială a regelui, Palatul Zarzuela din capitala Spaniei, după care va merge la Palatul Moncloa, pentru a discuta cu premierul Mariano Rajoy, împreună cu care va susţine o declaraţie de presă. De asemenea, şeful statului se va întâlni cu reprezentanţii românilor din Madrid, Spania fiind o ţară cu o comunitate românească foarte mare. Potrivit datelor statistice, peste 950 de mii de români erau stabiliţi anul trecut în această ţară, cea mai mare comunitate de străini din Spania, ceea ce potenţează relaţiile bilaterale. De altfel, relaţiile româno-spaniole sunt foarte bune, bazate pe o strânsă cooperare la nivel european în domenii de interes comun, precum viitorul Europei, energia, mediul sau vecinătatea estică. Totodată, experienţa Spaniei reprezintă o sursă de inspiraţie valoroasă pentru România în multe domenii, inclusiv în ceea ce priveşte atragerea şi gestionarea fondurilor europene.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 iulie)