Controlorii de trafic aerian intră în grevă în România din cauza salariilor

Controlorii de trafic aerian români au intrat miercuri în grevă pentru două ore, după ce negocierile privind salariile, flexibilitatea slujbelor şi vârsta de pensionare eşuaseră.

Greva a început la ora locală 11:00 şi s-a terminat la 13:00, afectând sute de pasageri şi provocând daune estimate la 250.000 de euro.

În prima oră a fost afectată o treime dintre zboruri, iar în a doua oră jumătate dintre zboruri s-au desfăşurat în condiţii normale pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti.

Unele zboruri au fost anulate. Aproximativ 150 de controlori de trafic aerian s-au strâns în faţa aeroportului purtând tricouri cu harta României, alături de cuvintele: „Unde este interesul naţional?”

Sindicatul, care reprezintă 1.500 de controlori, vrea ca angajaţii să se poată pensiona la 55 de ani, să fie plătiţi mai bine şi un contract de muncă prin care să li se permită controlorilor să se mute într-o funcţie diferită, mai puţin stresantă, de la o anumită vârstă.

Miercuri vor avea loc noi negocieri la Ministerul Transporturilor, au declarat nişte oficiali.

THE NEW YORK TIMES (SUA) – 15 iulie 2015 (AP)

Traducerea: Andrei Suba