Declaraţii ale premierului Victor Ponta, la sediul PSD

Declaraţii ale premierului Victor Ponta, la sediul PSD.

Victor Ponta: În primul rând, mă bucur foarte tare că azi a apărut în SEAP, a fost aşa o surpriză, pentru că tot lucram la ea şi tot nu mai credeam că se poate, licitaţia pentru Comarnic-Braşov. O s-o încep eu, nu o s-o termin eu, o să termine cine o veni, dar important este că era poate ultimul proiect important pe care vroiam să-l facem. În al doilea rând, azi am primit de la Comisia Europeană aprobarea finală pentru proiectele de un miliard de euro pentru Ministerul Transporturilor, aşa încât noul ministru, domnul Matache, ajunge în biroul de ministru şi cu un miliard de euro de la Comisia Europeană. Sunt lucruri importante, asta înseamnă că ne facem treaba în continuare, iar la partid suntem foarte uniţi, şi foarte prieteni şi dacă ne daţi voie, celor doi membri simpli de partid, domnul Dragnea şi cu mine…

Reporter: Domnul Dragnea…

Victor Ponta: Dumneavoastră înţelegeţi ce vreţi, eu pot să vă garantez un singur lucru, că şi peste o săptămână, şi peste o lună, şi peste un an, şi peste zece o să fim prieteni, colegi şi o să ne batem pentru PSD. Vă mulţumesc mult.

B1TV – 16 iulie