Institutul Cultural Român, Galeria Galateca și La Blouse Roumaine, parteneri pentru un centenar

Vă invităm vineri, 17 iulie 2015, de la ora 15:00, la Galeria Galateca (strada C.A. Rosetti, nr. 2-4, Bucureşti), la o întâlnire dedicată colaborarii dintre Măiastra, La Blouse Roumaine și Institutul Cultural Român. La eveniment vor participa Andreea Stoiciu, inițiatoarea proiectului expozițional Măiastra, Andreea Tănăsescu, inițiatoarea primei comunitati online dedicate iei și costumului tradițional românesc, La Blouse Roumaine, și Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român.

Printre obiectivele acestei colaborări se numără și recunoașterea ei ca simbol național, în perspectiva apropiatei aniversări a 100 de ani de la formarea statului român modern.

Galeria de artă contemporană și design Galateca și-a asumat, printre programele sale, derularea și promovarea de proiecte culturale identitare, promovarea artiștilor multidisciplinari, designerilor și arhitecților români contemporani și moderni, crearea de proiecte expoziționale și educaționale care să aducă în atenția publicului simboluri și elemente esențiale mai puțin explorate ale culturii naționale, în țară și peste granițe. A realizat peste 30 de expoziții, sute de evenimete educaționale, performance-uri, proiecte colaborative multidisciplinare, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale, precum și cu artiști importanți din arii variate (detalii: www.galateca.ro).

Prima comunitate online dedicată iei și costumului tradițional românesc, La Blouse Roumaine promovează ia ca brand de țară al României. În 2013, La Blouse Roumaine a propus ca ziua de 24 iunie 2013, Sânzienele, să marcheze prima celebrare a iei românești sub denumirea de Ziua Universală a Iei. Evenimentul s-a bucurat de un succes excepțional, fiind sărbătorit pe șase continente, în peste 50 de țări din lume (detalii: https://www.facebook.com/LaBlouseRoumaine10/timeline).