Normele de aplicare ale Legii insolvenţei persoanelor fizice vor fi gata în aproximativ două luni

Normele de aplicare ale Legii insolvenţei persoanelor fizice vor fi gata în aproximativ două luni, anunţă autorităţile, atunci se vor aduce toate clarificările privind cadrul legal ce urmează să aibă efecte spre sfârşitul acestui an. Gândită ca o măsură de sprijin pentru creditorii de bună-credinţă, dar care nu-şi mai pot rambursa împrumuturile, insolvenţa personală va genera o situaţie neobişnuită pentru români, atrage atenţia secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Liviu Stancu. Celor care vor solicita intrarea în insolvenţă li se vor impune anumite restricţii care să permită recuperarea unor părţi cât mai mari din creanţe, a explicat el.

Liviu Stancu: Li se face un plan de restructurare a datoriilor, a propriei existenţe materiale, în care se spune: ai aceste bunuri de lux? Da. Păi, vezi, poate astea trebuie vândute. Ai aceste nevoi necesare traiului zilnic, okay, aceste nevoi vor fi acoperite. Debitorul este suspus unui control din partea administratorului acestei proceduri, care îi va face ordine în existenţa de zi cu zi, va spune: ştii, anul ăsta nu mai mergi la mare, anul ăsta nu îţi mai schimbi maşina, îmi pare rău, anul acesta trebuie să îndeplineşti acest standard de plăţi, nu mai poţi să-ţi cumperi nu ştiu ce lucruri scumpe.

Realizator: În acest moment există între 850 de mii şi 1 milion de credite cu probleme de rambursare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iulie