Negocieri privind un al treilea plan de ajutor pentru Grecia

Eurogrup a dat ieri undă verde lansării negocierilor privind un al treilea plan de ajutor pentru Grecia, după ce parlamentul elen a aprobat prima serie de reforme cerute de creditorii internaţionali. Potrivit corespondentei noastre Cerasela Rădulescu, tratativele vor putea începe numai după aprobarea legislativului german, care urmează să se pronunţe astăzi. Între timp, Banca Centrală Europeană a majorat finanţarea de urgenţă pentru instituţiile de credit elene cu 900 de milioane de euro, iar băncile greceşti îşi vor redeschide luni porţile, dar vor păstra limita de retragere zilnică la 60 de euro.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iulie)