Sovromgaz, Sovromcuarṭit, Sovromfilm… sovrometc (II)

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

În Tratatul de pace din 1947 occidentalii renunṭaseră la pretenṭiile privind bunurile germane rămase în România, aṣa încât acestea au fost înghiṭite de sovromuri. La înfiinṭarea unui sovrom dintr-o ramură, lucrurile se petreceau astfel: guvernul român participa cu firme româneṣti ṣi resurse naturale, iar „fraṭii de la răsărit” cu societăṭile germane cofiscate ṣi utilajele, de asemenea confiscate. Conducerea ṣi administraṭia erau, desigur, sovietice.

Câteva mărturii din Arhiva de istorie orală vorbesc despre sovromurile din minerit.

Ioan Opriṣa, miner la Roṣia Montană

Vă rog să povestiţi despre perioada în care aţi fost angajat la Sovromcuarţit, în anii ‘50…

Da, acolo, m-am liberat de armată, în ’54. Şi trebuia să faci cerere şi după o lună de zile îţi venea aprobarea de la ruşi.

Deci dumneavoastră aṭi făcut cerere ca să lucraţi acolo.

sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro
sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro

Da, fiindcă eu când am plecat, am plecat de la [mină de] cărbune ṣi nu m-am mai întors acolo, acolo erau mai multe accidente, pericol de explozie. […] După o lună de zile mi-o venit [răspuns] că s-o aprobat şi m-am dus la Gârda prima dată, tot de Băiţa Bihor aparţine. Şi de la Gârda ne-o dus, tot în cadrul acestei unităţi, la Ciudanoviţa, de la Ciudanoviţa la Băiţa, am spus că noi am fost plimbaţi.

Erau ingineri sovietici acolo?

Da, aveam şi român şi sovietic, da’ ei dirijau, românul numai semna. Ei dădeau… da’ erau oameni de cuvânt! Dacă spunea că la lucrarea asta îţi dă atâta, atâta-ţi dădea. Da’ românul nost’ mai minţea, te mai încurca.[…] Aveau perevoci [perevocik], fiecare rus avea perevoci, un translator care transmitea unul celuilalt.”

[Interviu Silvia Iliescu, 2001]

Ion Sichitiu, miner la Aninoasa

Spuneaţi că aţi lucrat la sovrom…

Aia a fost după ce am terminat liceul, în 1952; deci în 1952 fiii [ṭăranilor] care aveau pământ nu erau primiţi la facultate… Era Sovromasigurare… aşa, ca serviciu, nu era un serviciu greu. Bineînţeles, era plata mică dar fiindcă n-aveam obligaţii familiale, eram necăsătorit, am stat acolo. […] Eu am făcut la un moment dat un curs de specializare la Bucureşti, nu ştiu, trei luni de zile

Ce specializare?

La Sovromasigurări. Directorul propriu-zis, pe ţară, la Sovromasigurări era un consilier rusesc acolo, pe lângă directorul respectiv. Deci puterea cea mai mare o avea acest consilier. […] Deci când am venit de la Bucureşti, aşa cum era Sovromasigurare ca societate, era şi Sovromcărbunele, din ce-mi povesteau, într-adevăr, minerii directorul general era rus ṣi se numea Zubarev. Deci pe lângă directorul nostru, directorul general era rus.

Şi la Sovromasigurare unde aţi lucrat, la Aninoasa?

Nu, la Petroşani.”

[Interviu Silvia Iliescu, 2003]

sovromuriBrutus Toderaṣ, miner la Roṣia Montană

„Au început explorările [exploatările] la Sovromcuarţit. Ei, acolo se plătea foarte bine faţă de aici, mulţi or venit, or lăsat şantierele, acolo or făcut barăci, asta la Băiţa Bihor unde o fost uraniu. Deci anii lui ’52-’53, aproape 50-60 % din minerii din Roşia Montană care s-au împrăştiat în toată ţara or venit în zona asta a Bihorului, întrucât s-o plătit foarte bine, s-or făcut explorări prentru uraniu, fiindcă acolo se cunoştea de pe timpul nemţilor, de prin 1936, că ei or descoperit că pe lângă germaniul care exista acolo, în Băiţa, ar fi şi uraniu. Şi atuncea ruşii or pus… bineînţeles că or găsit hărţile şi absolut tot şi or venit. Ei, dacă un miner în 1951-52 câştiga, să zic, aicea 1000 de lei pe lună, acolo 3000 de lei câştiga! Se dădeau nişte sporuri mari. Ei, oamenii or venit de ce?! Pentru bani, findcă le era foarte greu. Adică eu-s pe şantier, familia mi-i acasă, erau cheltuielile foarte mari, trebuia întreţinute familiile, copiii şi câte şi câte. Ei, ăştia or făcut… sovromul o început să facă foarte multe barăci, da’ urgent, aşa, peste noapte… ieşeau 10-20 de baracamente, barăci şi or început să se ducă cu familii cu tot. […]

Ei, după aia, la sovrom acolo o început exploatarea uraniului. Mulţi s-o dus şi de-aicea, se câştiga… de exemplu, la Roşia Montană un miner câştiga 7-800 de lei, în ’54-’55. Acolo câştiga un miner 3000 de lei, deci vă daţi seama diferenţa între câştigul de acolo şi câştigul de aici. Şi de ce s-au dat atâţia bani acolo? Aici se pune problema! De ce s-or dat atât?! Ca să termine, imediat să termine zăcământul, să-l vândă, că ruşii or dus şi plăteau extraordinar de bine. Şi noi am rămas cu zăcământul tot dus de ei…”

[Interviu Silvia Iliescu, 2001]

Dumitru Moldovan, ṭăran din Lisa

sursa: sanuuitam.blogspot.com
sursa: sanuuitam.blogspot.com

„Am venit în Lisa. În Lisa, vremurile erau tot mai grele sub comunişti şi m-am angajat la Ucea, Sovrom Ucea se numea atuncea, acum e Victoria. Şi acolo m-a invitat la cadre şi acolo o început presiuni să dau date despre şeful meu Schneider, înţelegi? Prima dată au venit cu promisiuni că mâine, poimâine o să primesc ordin ca să mă… să plec în armată, aveam 19 ani. Şi după datele care le dau o să fiu încadrat la nişte cursuri şi, cum era pe timpurile alea, te putea face şi ofiţer. Domnule, nu puteam să fac aşa ceva! Schneider era un om… parcă mă gândeam la el ca la tata, atâta era de… Era şi sever, dar era foarte corect, era şef de lucrare, avea sub subordine sute de oameni. Ei, primea atâtea plângeri şi când apărea Schneider parcă se făcea lumină în toate! Fiecare îşi cunoştea rostul lui, munca lui şi eu acuma să fiu pus în situaţia să dau date despre el! […] Prima dată a fost cu promisiune. A doua oară o început: „Vezi că o să ai de suferit.” […] Şi nu m-am mai prezentat. Am auzit că… astea-s numai auziri, nu ceva concret, că mi-ar fi înscenat un proces şi că m-ar fi judecat în lipsă…”

[Interviu Silvia Iliescu, 2001]