Preşedintele Iohannis a promulgat o serie de acte normative

Preşedintele Klaus Iohannis, a promulgat, astăzi, o serie de acte normative printre care legea privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi modificări ale legilor dreptului de autor şi audiovizualului. Tot astăzi au mai fost promulgate legile de modificare a statutului funcţionarului public parlamentar şi de acordare a pensiei de serviciu membrilor Corpului Diplomatic. Cu câteva detalii, Dana Georgescu.
Reporter: Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar promulgată astăzi de preşedintele Iohannis, prevede că funcţionarii publici parlamentari urmează să beneficieze de o pensie în cuantum de 80% din veniturile obţinute în ultimul an de activitate, cu condiţia să aibă o vechime în parlament de cel puţin 14 ani. Tot astăzi, preşedintele României a promulgat legea privind pensiile diplomaţilor, care reglementează acordarea pensiei de serviciu pentru membri personalului diplomatic şi consular, dacă împlinesc condiţiile cumulative de pensionare prevăzute în sistemul public, precum şi vechimea în muncă în domeniul diplomatic de cel puţin 18 ani. Personalul diplomatic şi consular beneficiază, de asemenea, de o pensie în cuantum de 80% din veniturile obţinute în ultimul an de activitate. Un alt act normativ promulgat astăzi de şeful statului este cel privind modalităţile de gestionare a vehiculelor. Amintim că încă din 2013 Comisia Europeană a instituit o procedură de infringement pentru România, ca urmare a nerespectării condiţiilor europene de limitare a poluării produse de vehicule. Prin promulgarea, astăzi, a acestui act normativ România ar trebui să iasă de sub incidenţa procedurii de infringement care ar fi putut aduce inclusiv sancţiuni şi penalizări din partea Uniunii Europene.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 iulie