“Povestea lui Harap-Alb” prezentată la New York O piesă de Vasile Flutur, adaptată după basmul lui Ion Creangă

Institutul Cultural Român din New York dorește să prezinte publicului american, dar și comunității românești din New York și din statele învecinate, o adaptare după cunoscutul basm românesc Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă.

Vasile Flutur_ Piesa de teatru BLACKWHITE – The Adventures of Harap-Alb, care va fi jucată de către 18 actori-copii americani, în limba engleză, va dura o oră și douăzeci de minute și va fi regizată de Adrian Bulboacă și Vasile Flutur. De asemenea, basmul mai sus-menționat este adaptat și tradus în engleză de Vasile Flutur, actor, regizor, scenarist, profesor de actorie și rezident în New York.

 Spectacolul va avea loc în data de 23 iulie 2015, la sediul ICR New York, în Sala Auditorium.  În plus, acest spectacol va mai avea două reprezentații, pe 22 și 25 iulie 2015, la Old Stone House, în Washington Park din Brooklyn, New York.

În spectacol, cei 18 actori-copii americani vor purta costume cu specific tradițional românesc.

 Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă este o co-producție ICR New York și Piper Theatre Productions (http://pipertheatre.org/event/a-midsummer-nights-dream-performance/), o cunoscută companie de teatru americană cu sediul în Park Slope, Brooklyn, New York.

Vasile Flutur Din 2010, Vasile Flutur a fost invitat de către compania Piper Theatre Productions ca artist în rezidență, pentru a colabora în calitate de actor, regizor și profesor de actorie.

 În fiecare vară, Piper Theatre Productions găzduiește o stagiune intensivă de teatru pentru copii. În cadrul acestor stagiuni, lui Vasile Flutur I s-a încredințat laboratorul “Shakespeare Intensive,” în care a regizat  A douăsprezecea noapte (2012), Hamlet (2013), și Pericle (2014).

 Sceptacolul va avea muzică originală, compusă de domnul Arthur Solari, câștigător al Premiului Drama Desk pentru partitura originală a spectacolului “Tamburlaine”, care a avut loc la Theater for a New Audience.

Adrian Bulboaca