Calendarul evenimentelor, 23 iulie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Ministere

* Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, participă, de la ora 9:00, împreună cu Şeful Statului Major General, general-locotenentul Nicolae Ciucă, la ceremonia de absolvire a promoţiei de ingineri militari “Regele Ferdinand -150” a Academiei Tehnice Militare – la sediul Academiei Tehnice Militare din Bd. George Coşbuc nr. 39-49, sector 4

* Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează evenimentul de închidere a proiectului „Danube WATER integrated management” – WATER – MIS-ETC Code 161 – ora 9:00, la Hotel Marshall Garden, sala Panoramic. Proiectul este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013

* Alexandria: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în calitate de beneficiar, împreună cu partenerii săi – Asociaţia „Institutul pentru Politici Sociale”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Asociaţia Centrul de Resurse şi Formare în Profesiuni Sociale PRO VOCAŢIE şi Fundaţia Sfânta Macrina – Ajutor şi Recuperare Medico-Socială pentru Copiii în Dificultate (A.R.M.S), organizează, în zilele de 23 şi 24 iulie, dezbaterea publică cu tema “Dificultăți și oportunități în angajarea persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile”, în cadrul proiectului “EUROPA INCLUSIVĂ – Iniţiative regionale sustenabile” – ora 13:00, la Complexul “Mara”, Str. Dunării nr. 1

* Bacău: Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, participă, de la ora 10:00, la şedinţa Comisiei de Dialog Social de pe lângă Instituţia Prefectului; urmată, de la ora 12:30, de o conferinţă de presă

* Jud. Cluj: În vederea promovării Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală și înregistrării de noi membri, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin, va însoți caravana PNDR 2020 în județul Cluj, în zilele de 23 și 24 iulie, ocazie cu care vor fi susținute patru conferințe de informare și prezentare a PNDR 2014 – 2020 și vor fi realizate șase vizite de lucru la proiecte finanțate prin PNDR 2007 – 2013, care reprezintă exemple de bună practică pentru investiții. Din programul de astăzi:

► Turda:

  • ora 9:20 – vizită la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Turda și Liceul Agricol Turda
  • ora 9:35 – vizită la Crama Turda

► Săndulești:

  • ora 10:50 – vizită PROIECT PNDR „Proiect integrat privind realizarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii edilitare, culturale și sociale în comuna Săndulești, județul Cluj”

► Mociu: Conferința PNDR 2020

  • ora 12:30 – deschiderea conferinței
  • ora 13:00 –

► Chinteni: Conferința PNDR 2020

  • ora 16:00 – deschiderea conferinței
  • ora 16:30 – ministrul agriculturii susţine prelegerea cu tema „Mediul rural românesc în context european”

► Recea Cristur:

  • ora 17:40 – vizitare proiect PNDR „Achiziția de utilaje agricole la S.C BISON RANCH S.R.L.”

* Deva: Conferinţă de presă susţinută de ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Graţiela Gavrilescu – ora 16:30, la sediul ALDE

* Luxemburg: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene din cadrul MAE, George Ciamba, la reuniunea informală a miniştrilor şi secretarilor de stat pentru afaceri europene în format Consiliu Afaceri Generale (23 şi 24 iul.)

– Partide

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PSD Timiş – ora 13:00

– Administraţie

* Primarul General, Sorin Oprescu, va susţine o declaraţie de presă privind situaţia serviciului public de termoficare din Capitală – ora 9:00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, sala de festivităţi, parter

* Braşov: Semnarea contractului de finanţare pentru proiectul „Renovarea clădirilor municipale şi a şcolilor, utilizând tehnologii de construcţii inteligente”, finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român – ora 13:00, la sediul Primăriei Braşov

* Râşnov: Primarul oraşului, Adrian Veştea, va susţine o conferinţă de presă pe tema Festivalului de Film Istoric, care se va desfăşura între 31 iulie şi 9 august – ora 12:00, la sediul CJ Braşov, Sala 120

– Organizaţii

* Institutul Social Democrat „Ovidiu Şincai”, în parteneriat cu Reţeaua Europeană a Fundaţiilor Politice, organizează conferinţa publică şi lansarea documentului de politici publice „Reconectarea Europei cu cetăţenii săi – rolul fundaţiilor politice” – ora 17:00, la sala „Titulescu” din sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din Str. Vasile Lascăr nr. 31

– Social

* Fundaţia „Roma Education Fund” organizează, în zilele de 23 şi 24 iulie, prima conferinţă regională a studenţilor „Perspective pentru profesioniştii romi în domeniul medical” – ora 9:00, la Rin Grand Hotel, Şos. Vitan-Bârzeşti nr. 7D, sala Bruxelles, etaj 13

* Bacău: Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România organizează workshop-ul cu tema „O Românie accesibilă într-o Europă fără bariere” – ora 10:00, la sediul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare rurală (DADR), Str. George Bacovia nr. 20

* Jud. Bacău: Deschiderea Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoane cu Dizabilităţi Neuropsihice din Filipeşti – ora 11:00

– Economic

* Conferinţă privind piaţa transporturilor din România şi priorităţile ministerului de resort pentru perioada 2015-1016 – ora 9:30, la Hotel InterContinental, sala Rondă

* Preşedintele Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), Gabriel Dumitraşcu, va susţine, începând cu ora 10:00, o conferinţă de presă în care va fi prezentată starea actuală a sistemului de termoficare – la Punctul Termic 1 Colentina din Str. Irimicului nr. 3 (zona Bucur Obor), Sector 2. Vor participa membrii Consiliului de Administraţie al RADET şi directori din executivul instituţiei

* Întâlnire informală organizată de IMMOFINANZ Group, dedicată noului parc logistic dezvoltat de companie la Mogoşoaia, LOG.IQ Bucureşti – ora 11:00, Piaţa Presei Libere

* Conferinţă de presă organizată de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România privind rezultatele testelor de stres publicate recent de ASF – ora 15:00, la Hotel Radisson Blu

* Arad: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului, în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Arad (AFIR) și Consiliul Concurenței din România, organizează, începând cu ora 9:30, la sediul instituției din Str. Cloșca nr. 5, un seminar complex care va trata actualități privind finanțările din cadrul PNDR și aspecte principale ale politicii concurenței în România

– Mediu

* Tulcea: Conferinţă de presă organizată de Grupul de Acţiune Locală Delta Dunării – ora 13:00, la Hotel Delta

– Medicină, Sănătate

* Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer organizează conferinţa de lansare a celei de-a III-a ediţii a campaniei de educare şi informare cu privire la prevenirea melanomului „Un viitor fără pată” – ora 10:30, la Hotel Novotel, sala Marseille

* Un număr de 35 de studenţi romi care urmează studii medicale în România, Bulgaria, Macedonia şi Serbia, beneficiari ai Programului de Burse pentru Romi în Domeniul Sănătăţii (RHSP), se vor întâlni, la Bucureşti, în cadrul primei conferinţe regionale a studenţilor – „Perspective pentru profesioniştii romi din domeniul medical” -, care se va desfăşura în zilele de 23 şi 24 iulie

– Învăţământ, Cercetare

* Conferinţa de lansare a proiectului cu finanţare europeană „De la universitate la viaţa activă”, implementat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară Bucureşti – ora 8:30, la sediul USAMV, Bd. Mărăşti nr. 59

* Universitatea Politehnica din Bucureşti, împreună cu Universitatea PetrolGaze din Ploieşti, organizează conferinţa de lansare a proiectului „Cunoaştere, inovare şi dezvoltare prin burse doctorale (CID-Doc)”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – ora 13:00, în clădirea Rectoratului UPB, Amfiteatrul AN 010 „Radu Voinea”

* Orşova: Lansarea proiectului „Servicii de prevenire şi remediere în educaţie: spre şcoală” – ora 10:00, la Colegiul Tehnic din localitate

* Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga”, în parteneriat cu Romanian Business Leaders, organizează evenimentul „Vreau să fiu antreprenor!” – ora 10:00, în Aula Magna a Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii

* Suceava: În zilele de 23 şi 24 iulie, la Universitatea „Ştefan cel Mare”, se desfăşoară cea de-a V-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Discurs critic şi variaţie lingvistică”, reuniune ştiinţifică ce propune doctoranzilor o tematică generoasă, reunită sub titlul „Stereotipii culturale şi lingvistice” – în Aula din corpul E al Universităţii

– Mass-media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură

* De la ora 18:00, la Librăria Open Art din Str. Pitar Moș nr. 12, va avea loc prima ediție a Clubului de lectură Open Art. Invitați: Constantin Iftime și Radu Ianovi. Clubul de lectură se va ține în fiecare joi, iar invitații vor fi aleși din rândul poeților, prozatorilor și muzicienilor

* Casa de Cultură „Friedrich Schiller” şi Asociaţia Istoria Artei vernisează, de la ora 18:30, în Str. Batiștei nr. 15, micro-expoziția de documente digitizate din patrimoniul Arhivelor Naționale ale României, intitulată „Contribuția germană la dezvoltarea economică a Bucureștiului”, care va rămâne deschisă în perioada 23 iulie – 6 august

* De la ora 19:00, la sediul Muzeului Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu, are loc conferinţa cu tema “Blazoanele anatomiei urbane”, susţinută de Sebastian Grama, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti

* Jud. Cluj: Primul festival turistic din România, care îmbină muzica electronică cu o excursie de relaxare la munte, MOX (Music Outdoor Experience), aflat la cea de-a IV-a ediţie, va avea loc între 23 şi 26 iulie pe Vârful Buscat din Buscat Ski & Summer Resort, zona muntelui Băişorii

* Jud. Dâmboviţa: În perioada 23 – 26 iulie, are loc cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Padina Fest, eveniment creat pentru iubitorii de muzică şi de activităţi sportive montane, pentru toţi cei care iubesc şi ocrotesc natura – pe Platoul Padina din Munţii Bucegi

* Oradea: Spectacol extraordinar de muzică coreeană susţinut de Ansamblul vocal-instrumental Cheorwon Boys & Girls Choir – Nolsae din Coreea de Sud, în organizarea Facultăţii de Arte a Universităţii din Oradea în parteneriat cu ArtCor Viena şi cu Kiwanis Art Oradea – ora 18:00, în sala festivă a Liceului greco-catolic „Iuliu Maniu”

* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de dirijorul Costin Grigore premergătoare celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Classics for Pleasure – ora 11:00, la Sala de Consiliu a Primăriei Sibiu

* Sighişoara: În perioada 23 – 26 iulie, se desfăşoară Festivalul Medieval cu tema „Menestreli şi Trubaduri – 5 secole de muzică şi teatru medieval”, ediţia fiind dedicată, in memoriam, regizorului şi actorului Sergiu Nicolaescu. De la ora 17:00, are loc lansarea proiectului Sighişoara Medievală – primul festival medieval din România înscris în cursa recordurilor mondiale, iar de la ora 19:00, deschiderea oficială a Târgului Meşteşugăresc

* Târgu-Jiu: Conferinţă de presă prilejuită de încheierea proiectului „Note Comune” derulat între Muzeul Judeţean Gorj şi Clay Center din SUA – ora 10:00, la sediul Muzeului Judeţean Gorj

* SUA: Institutul Cultural Român din New York prezintă publicului american, dar și comunității românești din New York și din statele învecinate, piesa de teatru BLACKWHITE – The Adventures of Harap-Alb o adaptare după cunoscutul basm românesc Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă, care va fi jucată de către 18 actori-copii americani , în limba engleză, și va fi regizată de Adrian Bulboacă și Vasile Flutur – la sediul ICR New York, în Sala Auditorium. De asemenea, basmul mai sus-menționat este adaptat și tradus în engleză de Vasile Flutur, actor, regizor, scenarist, profesor de actorie și rezident în New York

– Sport

* Jud. Ilfov: Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, susţine o conferinţă de presă, la care vor fi prezenţi şi antrenorii principali ai Centrelor de Excelenţă „Tricolor 11”, Adrian Văsâi şi Adrian Toader – ora 13:00, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia

* Botoşani: Are loc meciul dintre FC Botoșani şi Legia Varșovia (Polonia), în manșa secundă a turului doi preliminar al UEFA Europa League – ora 20:00, pe Stadionul Municipal

* Giurgiu: Meciul contând pentru returul turului II preliminar al Europa League dintre Astra Giurgiu – Inverness (Scoţia) – ora 21:00, pe Stadionul „Marin Anastasovici”

* Fotbaliştii dinamovişti Valentin Lazăr şi Miha Mevlja răspund întrebărilor ziariştilor în cantonamentul de la Săftica – ora 18:00

* Echipa de fotbal FC Voluntari organizează o conferinţă de presă – ora 15:00, la Hotel Alexander – Pipera

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor – ora 11:00, la Hotel Hilton

* Oberwart: România întâlneşte Scoţia la Campionatul European de baschet masculin Under-18, Divizia B, găzduit de Austria – ora 21:15

* Portugalia: Sportivi români vor lua startul în 21 de probe la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret de la Montemor-o-Velho, care vor avea loc în perioada 23 – 26 iulie, tricolorii urmând să concureze în zece probe la juniori şi în unsprezece la categoria Under-23

* Uberlandia, Brazilia: Selecţionata României întâlneşte formaţia Serbiei, în Grupa B a Campionatului Mondial de handbal masculin pentru tineret Under-21 din Brazilia – ora 24:30, Arena Sabiazinho

* Valencia: Echipa României joacă împotriva formaţiei Franţei la Campionatul European de handbal feminin Under 19, Grupa C – ora 17:30, la Sala Universitario

– Diverse

* Cluj-Napoca: Are loc o nouă ediţie a Marşului Bicicliştilor Clujeni (a 94-a din seria lunară începută în septembrie 2007). Întâlnirea participanţilor va fi în Piaţa Unirii, începând cu ora 18:00, urmând ca marşul să dureze o oră şi jumătate şi să străbată zona centrală a Clujului şi cartierele Andrei Mureşanu şi Mărăşti

* Deva: Cei mai buni piloți din Europa vor lua parte, în perioada 23 iulie – 2 august, la cea de-a IX-a ediție a Campionatului European de Acrobație (9-th FAI European Advaced Aerobatic Championships), concursul fiind organizat de Aeroclubul României împreună cu Federația Aeronautică Română, sub egida Federației Aeronautice Internaționale – la Aeroclubul Teritorial Deva – pe Aerodromul Deva-Săulești

Aniversări – Comemorări

– Sf. Brigitta, călugăriţă, patroană a Europei (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– „Ziua Presei Militare Române”; la 23.VII.1859 a apărut (până la 3.XII.1859), la Bucureşti, prima publicaţie a Armatei române, „Observatorul militar, diariu politicu şi scientificu” („Observatorul militar” de azi). NOTĂ: Din 22.VII.1994 apare seria nouă

– 1601: Mihai Viteazul dictează memoriul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere italiană, considerat prima autobiografie din literatura română

– 1848, 23.VII / 4.VIII: Peste 40.000 de oameni întruniţi pe Câmpia Libertăţii (Filaret) din Bucureşti proclamă „Locotenenţa domnească a Ţării Româneşti” (formată din şase membri ai Guvernului provizoriu); formula este, însă, respinsă de comisarul Porţii Otomane

– 1862, 23.VII / 4.VIII: Serviciul de poştă intră în administraţia statului (se înfiinţează, la Bucureşti, Direcţia Centrală a Poştelor)

– 1869: S-a născut Gheorghe Adamescu, istoric literar, bibliograf şi publicist; autor al unei lucrări unice în felul ei, de pionierat, „Contribuţiune la bibliografia românească” (volumele I-III, 1921-1928); membru corespondent al Academiei Române din 1921 (m. 1942)

– 1912: S-a născut Moses Rosen, şef-rabinul Cultului Mozaic din România şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în perioada iunie 1948 – mai 1994; fondator (1956) al „Revistei cultului mozaic din România”; a desfăşurat o bogată activitate publicistică şi eseistică; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1994)

– 1913: S-a născut Gherasim Luca (pseudonimul lui Salman Locker), poet, prozator, eseist şi teoretician literar; fondator, împreună cu Gellu Naum, al „Grupului suprarealist român” (1940); în 1951 a plecat din România în Israel, iar din 1952 a trăit la Paris (m. 1994, s-a sinucis)

– 1918: S-a născut pictoriţa Lidia Nancuischi (m. 2003)

– 1920: A murit Teodor Ştefanelli (numele la naştere: Teodor Ştefaniuc), scriitor şi istoric (preocupat de o cât mai bună cunoaştere a istoriei Bucovinei); deputat în Dieta Bucovinei din partea Partidului Naţional Român şi participant activ la unirea cu România din 1918; membru titular al Academiei Române din 1910 (n. 1849) – 95 de ani

– 1921: A fost semnată Convenţia de la Paris (de către Belgia, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Italia, România; ulterior aderă Italia şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, precum şi Cehoslovacia), care stabilea statutul definitiv al Dunării

– 1925: S-a născut Nicolae Boşcaiu, biolog şi botanist; cercetări de botanică sistematică, fitogeografie, istoria florei şi vegetaţiei; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 2008) – 90 de ani

– 1929: S-a născut compozitorul şi organistul Matei (Mátyás) Kozma (m. 2000)

– 1933: S-a născut Radu Popa, istoric, arheolog şi muzeograf; cercetări complexe asupra epocii de formare a statelor feudale româneşti (m. 1993)

– 1940: S-a născut caricaturistul Mihai Stănescu – 75 de ani

– 1943: S-a născut sculptoriţa Liana (Cornelia) Axinte, stabilită (din 1982) în Germania

– 1949: S-a născut inginerul electronist Petre Stoica, creator al şcolii româneşti de identificare a sistemelor; membru al Academiei Europene de Științe, membru al Academiei Regale Suedeze şi membru de onoare al Academiei Române din 1999

– 1955: A murit chimistul Gheorghe Spacu; creator de şcoală în domeniul chimiei anorganice şi analitice; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1883) – 60 de ani

– 1971: A murit Iulia Soare (pseudonimul lui Lilly Sonnenfeld), prozatoare şi traducătoare (n. 1920)

EVENIMENTE EXTERNE

– Sofia: Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, participă la un forum pe tema extinderii Uniunii Europene în Balcani şi a politicilor de securitate ale UE pe fondul tensiunilor cu Rusia în privinţa Ucrainei

– Kiev: Vizită a unei delegaţii a Parlamentului European, condusă de preşedintele Comisiei pentru politică externă al PE Elmar Brok şi de preşedintele Delegaţiei PE pentru relaţia cu Ucraina, Andrej Plenkovic (23 – 25 iul.)

– Washington: Secretarul american de stat, John Kerry şi secretarul american pentru energie, Ernest Moniz, depun mărturii în faţa Comisiei pentru Relaţii Externe din cadrul Senatului, cu privire la acordul nuclear semnat la Viena între Iran şi statele din grupul „5 plus 1” (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania)

– Taipei, Taiwan: Vizita preşedintelui Republicii Honduras, Juan Orlando Hernandez (23 – 25 iul.)

– Bangkok, Thailanda: Vizita premierului vietnamez, Nguyen Tan Dung, la invitaţia omologului său, Prayut Chan-o-cha

– Bangui, Republica Centrafricană: Vizita ministrului francez al apărării, Jean-Yves Le Drian

– Viena: Vizita ministrului indian al industriei, minelor şi comerţului, Mohammadreza Nematzadeh (23 şi 24 iul.)

– New York: Consiliul de Securitate al ONU dezbate, în şedinţă publică, situaţia din Orientul Mijlociu

– Washington: NASA organizează o conferinţă de presă în cadrul căreia va dezvălui cele mai recente descoperiri făcute de telescopul spaţial Kepler

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Arabe Egipt; aniversarea revoluţiei din 1952 (la 23 iulie a fost declanşată lovitura de stat antimonarhică a „ofiţerilor liberi”, conduşi de Gamal Abdel Nasser, care a determinat abdicarea, la 26 iulie, a regelui Faruk; monarhia va fi abolită şi Egiptul se va proclama republică la 18 iunie 1953)

– 1692: A murit poetul francez Gilles Ménage (n. 1613)

– 1757: A murit Giuseppe Domenico Scarlatti, clavecinist şi compozitor italian (n. 1685)

– 1829: Inventatorul american, William Austin Burt (1792 – 1858) din Mount Vernon, Michigan, primea patentul pentru invenţia sa – maşina de scris. Totuşi, nu există doar o persoană căreia să-i fie atribuită inventarea maşinii de scris în forma sa standard, fiind numeroşi inventatorii care au pus bazele apariţiei acestui aparat. Printre cei care au realizat dispozitivul se numără Henry Mill, Pellegrino Turri şi William Austin Burt. Chiar dacă perioada sa de glorie a apus deja, maşina de scris se numără printre cele mai importante invenţii ale lumii moderne, mai ales pentru că stă la baza procesului de comunicare, iar acest lucru se întâmpla încă din secolul al XVIII-lea. Maşina de scris, dispozitiv mecanic care e folosit pentru dactilografierea textelor, a fost reinventată în toate formele şi mărimile de aproape 52 de ori. Momentul de vârf al maşinii de scris a fost în anii ′50, când media de vânzări a atins în S.U.A. 12 milioane de unităţi. În aprilie 2011, Godrej and Boyce, ultima companie care mai producea maşini de scris, şi-a închis fabrica din Mumbai, India, reprofilându-se

– 1838: S-a născut Édouard Colonne, violonist şi dirijor francez (m. 1910)

– 1866: S-a născut compozitorul italian Francesco Cilea (m. 1950)

– 1881: La Liège, Belgia, s-a înființat Federația Internațională de Gimnastică, cea mai veche federație sportivă internațională. Numele original al organizației era Federația Europeană de Gimnastică, având doar trei membri, Belgia, Franța și Țările de Jos. Numele a fost menținut până în 1921, când primele țări ne-europene au fost admise în organizație, după care numele i-a fost schimbat în cel actual

– 1885: A murit Ulysses S.(impson) Grant, general american, erou național în timpul Războiului Civil American, și cel de-al 18-lea președinte al Statelor Unite între anii 1869 – 1877 (n. 1822) – 130 de ani

– 1888: S-a născut scriitorul american Raymond Chandler, cunoscut autor de romane poliţiste (m. 1959)

– 1906: S-a născut (la Sarajevo, Bosnia-Herţegovina) chimistul elveţian Vladimir Prelog; cercetări în domeniul asimetriei moleculare, cu consecinţe practice importante în sinteza unor hormoni, antibiotice; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1975, împreună cu britanicul John Warcup-Cornforth (m. 1998)

– 1908: S-a născut scriitorul italian Elio Vittorini (m. 1966). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă naşterea la 25.VII.1908

– 1916: A murit Sir William Ramsay, chimist englez; a descoperit gazele nobile; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1904; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1913 (n. 1852)

– 1920: S-a născut cântăreaţa portugheză Amalia Rodrigues (nume complet: Amália da Piedade Rebordão Rodrigues), considerată „regina fado-ului” (m. 1999) – 95 de ani

– 1922: S-a născut Damiano Damiani, filmolog, regizor şi scenarist italian (m. 2013)

– 1925: S-a născut Alain Decaux, istoric şi scriitor francez, cunoscut realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 – 90 de ani

– 1955: A murit Cordell Hull, om politic republican american (secretar de stat între anii 1933 şi 1944), colaborator apropiat al preşedintelui F. D. Roosevelt; Premiul Nobel pentru pace pe 1945 (ca o recunoaştere a eforturilor sale pentru pace şi înţelegere în emisfera vestică) (n. 1871) – 60 de ani

– 1957: A murit scriitorul italian Giuseppe Tomasi di Lampedusa; faima sa postumă s-a datorat publicării de către Giorgio Bassani, în 1958, a romanului său „Ghepardul” (n. 1896)

– 1961: S-a născut Martin Lee Gore, chitarist, clăpar şi compozitor britanic; membru fondator al trupei Depeche Mode

– 1961: S-a născut actorul american Woody Harrelson

– 1967: S-a născut Philip Seymour Hoffman, actor și regizor american; în 2006 a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun actor, Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor și Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o dramă, pentru rolul din filmul “Capote” (m. 2014)

– 1983: A murit compozitorul francez Georges Auric (n. 1899)

– 1989: S-a născut actorul britanic Daniel Radcliffe, cel care a interpretat personajul Harry Potter din seria cu acelaşi nume

– 2000: Șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale G8, reuniți la Nago, Japonia, au adoptat Declarația finală a summitului din Okinawa, care își propunea „să atace în profunzime cauzele conflictelor și sărăciei” din lume – 15 ani

– 2004: A murit chitaristul portughez Carlos Paredes (n. 1925)

– 2004: A murit cântăreţul şi actorul francez de origine italiană Serge Reggiani (n. 1922)

– 2011: A murit profesorul de fizică american Robert Ettinger, supranumit „părintele criogeniei”; între anii 1960 şi 1970 Ettinger a făcut cunoscut acest concept prin intermediul unor renumite emisiuni tv. americane; în 1962 a publicat volumul „Prospect of Immortality”, editat în lumea întreagă, iar în 1976 a fondat Institutul de Criogenie din Clintown Township (statul Michigan) (n. 1918)

– 2011: A murit cântăreaţa şi compozitoarea britanică Amy Winehouse (n. 1983)

– 2012: A murit astronauta şi fiziciana Sally Ride, prima femeie americană care a ajuns în spaţiu (în 1983) (n. 1951)