Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, crede că reducerile de taxe din noul Cod Fiscal sunt inaplicabile economic şi financiar

Pachetul de reduceri de taxe şi impozite prevăzută de proiectul de Cod Fiscal este inaplicabil din punct de vedere economic şi financiar, chiar dacă noul Cod Fiscal în sine este bun, avertizează guvernatorul BNR. Mugur Isărescu apreciază că atât retrimiterea actului normativ în parlament de către preşedinte cât şi convocarea unei sesiuni extraordinare a parlamentului de către premier sunt decizii înţelepte.
Mugur Isărescu: „Codul Fiscal nu îi văd niciun fel de probleme, dar pachetul acela de măsuri, privind reducerile de taxe şi de impozite, este, din punct de vedere economic şi financiar inaplicabil, deci eu nu văd cum s-ar putea aplica la grămadă, dintr-un singur moment, şase măsuri de o asemenea dimensiune. Cum putem să aplicăm asemenea măsuri, asemenea dimensiuni, fără să negociem cu partenerii noştri? Nici nu cred că ar avea efecte benefice asupra creşterii, avem deja creştere economică 4%.
Guvernatorul BNR a criticat şi absenţa unor calcule şi studii privind impactul acestor reduceri asupra deficitelor bugetare sau de cont curent”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 iulie)