Candidatul Partidului Liberal-Democrat la funcţia de premier al Republicii Moldova vrea măsuri pentru combaterea crizei economice

Ministrul în exerciţiu al educaţiei, Maia Sandu, candidatul Partidului Liberal-Democrat la funcţia de premier al Republicii Moldova, vrea măsuri pentru combaterea crizei economice şi financiare prin care trece, în prezent, ţara. Maia Sandu sugerează că ar trebui schimbată conducerea Băncii Naţionale, pentru că altfel, nu-şi poate asuma responsabilitatea pentru politica economică şi financiară a statului şi realiza toate măsurile pentru obţinerea unui program cu FMI. Totodată, Maia Sandu subliniază că în primele zile ale activităţii sale, noul guvern va trebui să vină cu un plan de măsuri anticriză, care să includă şi reducerea semnificativă a cheltuielilor publice. Condiţiile cerute de Maia Sandu par să nemulţumească celelalte două partide ale alianţei nou create. După cum ne-a transmis redactorul de la Radio Chişinău, Ala Boţan, nu este exclus ca Partidul Liberal Democrat să fie nevoit să propună un alt candidat.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 iulie