Orchestra Română de Tineret, Anita Hartig şi Cristian Mandeal vor reprezenta România la Expoziţia Mondială de la Milano

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, solistă Anita Hartig va reprezenta România la Expoziţia Mondială de la Milano. Concertul va avea loc pe 29 iulie 2015, în l’Auditorium Expo Milano din cadrul Expoziţiei Mondiale, Orchestra Română de Tineret având în program arii şi uverturi din opere având-o în prim plan pe soprana Anita Hartig şi două lucrări româneşti reprezentative, Trei dansuri româneşti de Theodor Rogalski şi Rapsodia I de George Enescu.

Managerul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Marin Cazacu declară privind acest eveniment : „Orchestra va fi prezentă la Expoziția Mondială de la Milano în data de 29 iulie, când va evolua chiar de ziua României. La acest eveniment, orchestra dirijată tot de maestrul Cristian Mandeal o va avea ca solistă pe celebra soprană de origine română Anita Hartig, care evoluează deja acum pe cele mai importante scene de concert din lume, de la Metropolitan la Covent Garden, de la Scala din Milano la Opera din Viena. Si ea este tânără și profilul ei se potrivește foarte bine cu Orchestra Română de Tineret. Programul pe care îl vom prezenta la acest eveniment este cu totul special, este un concert de muzică românească cu preponderență, dar conţine şi muzică italiană și lucrări din repertoriul european.”

Concertul este organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, cu sprijinul Lanto Communication. Partener media : Radio România.

Contextul general în care va avea loc eveniment este dat de faptul că în perioada 1 mai – 31 octombrie, are loc expoziția universală Expo Milano 2015. Pe durata celor 6 luni de desfăşurare, manifestarea expoziţională reunește 148 de țări și organizații internaționale. România participă cu un pavilion propriu, construit pe o suprafaţă de 887 mp, aflat în zona centrală a expoziţiei. Conceptul Pavilionului pornește de la reinterpretarea arhitecturală a unei locuinţe româneşti tradiţionale, integrate în fluxul contemporan prin mijloace moderne de prezentare audio-video, soluţii tehnologice inovatoare.

Conform tradiției, fiecare țară participantă la expoziția universală își alege o zi națională. România va sărbători aceasta zi pe 29 iulie, dată care coincide cu celebrarea Zilei Imnului Național al României. Delegația României la eveniment va fi condusă de Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților. Acesta reprezintă momentul de maximă vizibilitate pentru fiecare țară participantă și, cu această ocazie, Pavilionul României va organiza o serie de acțiuni de diplomație publică și economică menite să genereze interesul pentru cultura și mediul investițional românesc. Programul special al Zilei României la Expo Milano va începe la ora 10.30 cu ceremonia oficială de arborare a steagurilor și de intonare a imnurilor naționale și se va încheia la ora 20.30.

După ce vizitatorii Expoziției vor avea ocazia să asiste la un moment artistic de dansuri populare și să admire costumele tradiționale românești, într-un spectacol de culoare și sunet susținut de ansamblul folcloric ”Cindrelul-Junii Sibiului” care va cuprinde toată aria din sit-ul expozițional, seara se va încheia cu un eveniment adresat iubitorilor muzicii clasice, printr-un concert extraordinar susținut de Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal și cu participarea sopranei Anita Hartig.

La seria de evenimente organizate pe durata întregii zile vor participa reprezentanți ai autorităților române și italiene, reprezentanți ai corpului diplomatic, membri ai comunităților de afaceri din cele două țări, membri ai numeroasei comunități românești din Italia, jurnaliști, publicul larg.

ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia, Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii -Serafim Antropov” . Membrii săi, marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare de maestrul Cristian Mandeal. Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate edițiile Festivalului Internațional „Enescu și Muzica Lumii” de la Sinaia începând cu anul 2008. Începând din 2011 a fost constant prezentă în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. În anii 2012 și 2014, a triumfat în cadrul Festivalului Internațional al orchestrelor de tineret „Young Euro Classics” de la Berlin. Orchestra Română de Tineret a desfășurat de asemenea începând din 2011 turnee internaționale în Franța, Germania și Italia, fiind invitată să concerteze în săli celebre precum Santa Cecilia din Roma, Konzerthaus sau Berliner Philarmonik din Berlin, fiind prima orchestră românească prezentă în această celebră sală de concert. Orchestra are statutul de invitat permanent al Stagiunilor Magice organizate de Lanto Communication.

În 2015, programul Orchestrei Române de Tineret cuprinde apariții în Italia, Germania, Franța, Austria și Bulgaria.

 

CRISTIAN MANDEAL

Mandeal_ORT_20150718_Toblach_Foto_Virgil Oprina_P1640583În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Pentru alte informaţii legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” puteţi accesa www.tinerimearomana.ro