La Atena, a izbucnit un scandal pornind de la un plan B care ar fi fost pregătit pentru cazul ieşirii Greciei din Zona Euro

În Grecia au circulat ştiri contradictorii privind data sosirii negociatorilor din partea creditorilor internaţionali, pentru cel de-al treilea pachet de ajutor internaţional, de 86 de miliarde de euro. Nu atât întârzierea echipei constituie o problemă, cât faptul că urmează în august, scadenţele substanţiale ale unor credite ale Greciei, iar negocierile pentru noul pachet de ajutor vor dura, în cel mai bun caz, în jur de trei săptămâni. Agenţiile de presă internaţionale, cum este Reuters, sugerează că, mai întâi, creditorii internaţionali trebuie să decidă, de pildă, ce tip de reformare a sistemului bancar elen este cel mai potrivit. Între timp, la Atena, a izbucnit un scandal pornind de la un plan B, care ar fi fost anvizajat pentru cazul ieşirii Greciei din Zona Euro. Monica Chihaia, corespondentul nostru la Atena, descurcă acest ghem.
Reporter: Principalele partide politice i-au solicitat premierului Alexis Tsipras explicaţii ca urmare a dezvăluirilor potrivit cărora fostul ministru de finanţe Yanis Varoufakis ar fi pregătit un plan secret care să asigure crearea unui sistem bancar paralel în cazul ieşirii Greciei din Zona Euro. Informaţiile, publicate în ediţia de duminică a cotidianului „Kathimerini”, au creat tensiuni. 24 de deputaţi ai Noii Democraţii, principalul partid al opoziţiie, au cerut premierului Tsipras să informeze paralmentul dacă a fost în cunoştinţă de cauză sau a aprobat chiar „planul alternativ amănunţit al fostului minstru de finanţe de trecere la moneda naţională”. Semnatarii petiţiei au subliniat că acţiunile atribuite fostului ministru de finanţe trebuie investigate în profunzime, lăsând să se înţeleagă că ar fi servit anumitor interese obscure şi, de asemenea, că implică nu numai sancţiuni politice, ci şi penale. Dar care sunt, mai exact, principalele elemente ale acestui nou episod, care adânceşte criza în interiorul stângii radicale şi îi clatină puternic credibilitatea? Planul a fost desconspirat de Yanis Varoufakis însuşi, în timpul unei videoconferinţe datată 16 iulie. Înregistrarea acesteia dovedeşte cu punct şi virgulă autenticitatea declaraţiilor. La începutul discuţiilor, o minidezbatere organizată pe tema investiţie şi fonduri internaţionale speculative şi moderată de baronul Norman Lamont, politician conservator britanic, fost ministru de finanţe, Yanis Varoufakis a fost informat că discuţiile sunt înregistrate. Cu toate acestea, a povestit, nici mai mult, nici mai puţin, că o echipă formată din câţiva specialişti de maximă încredere a lucrat la duplicarea parolelor folosite de contribuabili pentru accesarea on line a conturilor fiscale personale. Scopul: emiterea de noi pinuri, care să poată fi folosite ulterior, dacă ar fi fost nevoie, în tranzacţiile fiecărui contribuabil cu statul. Aceasta ar fi creat un sistem bancar paralel, care ar fi oferit o gură de aer, în timp ce băncile erau închise din cauza politicii agresive a BCE, a explicat fostul ministru de finanţe. Răspunzând acuzaţiilor aduse, acesta a spus apăsat că a acţionat întotdeauna în limitele politicii guvernului. „Extrasele prezentate în presă sunt exacte, dar rupte din context, au fost răstălmăcite. Vor să mă pună sub acuzare pentru trădare, să anuleze primele cinci luni ale acestui guvern”, a declarat Yanis Varoufakis. Acesta a ţinut să precizeze în context că demersul său avusese acordul de principiu al lui Alexis Tsipras înaintea câştigării alegerilor anticipate din ianuarie. Între timp, ministrul adjunct de finanţe, Dimitris Mardas, a declarat că o asemenea propunere nu a fost niciodată discutată de guvern. În acest moment, şeful executivului de la Atena se confruntă cu încă o problemă majoră, nu numai politică, ci şi morală, pe care are responsabilitatea să o rezolve de urgenţă, între negiocierile dure cu instituţiile şi găsirea unei soluţii în ceea ce priveşte contestatarii din propriul partid, soluţie pe care tot mai mulţi o văd
într-o nouă rundă de alegeri anticipate.