Moscova amenință cu măsuri de retorsiune faţă de țările care au aderat la sancțiunile UE împotriva Rusiei

Rusia ar putea adopta măsuri restrictive faţă de țările care au aderat la sancțiunile economice extinse ale UE împotriva Federaţiei Ruse – a declarat, joi, Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus, Vladimir Putin. Întrebat dacă ar putea exista măsuri de retorsiune faţă de țările care au aderat recent la sancțiunile UE, reprezentantul Kremlinului a răspuns: „Bineînţeles că ar putea exista. Reiterăm că principiul reciprocităţii este fundamental„. Amintim că Muntenegru, Albania, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Ucraina au aderat, joi, la sancțiunile economice extinse ale UE împotriva Rusiei.

www.podrobnosti.ua – 30 iulie