Premierul Ucrainei acuză Kremlinul de implicare directă în prăbuşirea avionului malaezian lângă Doneţk

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a declarat joi că blocarea de către Rusia a înfiinţării unui tribunal internaţional privind prăbuşirea zborului MH17 lângă Doneţk demonstrează implicarea conducerii ruse în această crimă. „Veto-ul Rusiei este o dovadă convingătoare a vinovăției teroriștilor ruși și a implicării directe Kremlinului în uciderea oamenilor nevinovați. Ucigașii vor fi pedepsiți” – a scris Iaţeniuk pe Twitter, după ce Rusia a blocat rezoluția de înfiinţare, de către ONU, a unui tribunal penal internaţional pentru investigarea cauzelor prăbușirii avionului malaezian lângă Doneţk, în vara anului 2014.

www.podrobnosti.ua – 30 iulie