La Bacău începe prima ediţie a Festivalul Internaţional de Artele Spectacolului Theaterstock

La Bacău începe astăzi prima ediţie a Festivalul Internaţional de Artele Spectacolului Theaterstock, cel mai mare eveniment cultural din zona Moldovei în acest an. Festivalul reuneşte producţii ale unor companii internaţionale, spectacole de arta stradală, spectacole – lectură, concerte, workshop-uri, conferinţe, lansări de carte şi o bursă de spectacole. Timp de 16 zile, publicul va putea urmări 1.600 artişti în 138 de spectacole din 15 ţări.  Festivalul se va deschide, în această seară, de la ora 18:00, pe scena Teatrului Municipal „Bacovia”, cu premiera piesei „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare, jucată de trupa teatrului băcăuan. Costul biletelor variază între 10 şi 50 de lei. Pentru a facilita accesul publicului în săli, Teatrul Municipal „Bacovia” a pus în vânzare mai multe tipuri de abonamente, ne-a informat corespondentul nostru Gabriel Pop.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 august