La Atena vor continua negocierile dintre creditorii internaţionali şi autorităţi

La Atena vor continua negocierile dintre creditorii internaţionali şi autorităţi în încercarea de a se ajunge la un nou acord de asistenţă financiară. Care sunt principalele puncte sensibile – aflăm de la Monica Chihaia din Atena.

Reporter: Bursa de la Atena va fi redeschisă, confirmă documentul oficial semnat de ministrul de finanţe, Euclid Tsakalotos nu însă fără restricţii. Au fost anunţate modificarea parametrilor privind mecanismul automat de control, al volatilităţii pieţei şi ştergerea ordinelor de durată existente. Analiştii apreciază că indexul general va înregistra scăderi semnificative după cele cinci săptămâni de inactivitate. Reamintim că bursa de la Atena a fost închisă cu câteva zile înainte de impunerea controlului asupra capitalului, măsură menită să pună capăt scurgerii banilor în afara ţării.

Între timp, negocierile instituţiilor creditoare cu autorităţile elene continuă. Pe agenda discuţiilor de mâine, lupta împotriva corupţiei şi aspecte legate de justiţie – informează surse guvernamentale. Pentru marţi este programată examinarea privatizărilor şi a condiţiilor legate de funcţionarea fondului, de valorificare a proprietăţii statului, o discuţie cu o miză importantă pentru fiecare dintre părţi. De asemenea vor fi analizate creditele la roşu a căror administrare este direct legată de recapitalizarea băncilor. Până în prezent, responsabilii instituţiilor creditoare au solicitat guvernului grec un pachet de 16 măsuri, unele fiind supuse unor modificări, cum ar fi reangajările în sectorul public şi facilităţile acordate pentru achitarea datoriilor către stat, altele sunt însă complet noi. Termenul de aplicare a măsurilor: trei luni. Oficiali guvernamentali au declarat zilele acestea că nu ar exista totuşi presiuni şi de asemenea că reglementările ce vor fi supuse modificărilor nu vor avea caracter retroactiv.

Pe de altă parte întârzierile înregistrate deja în negocieri fac tot mai dificilă posibilitatea ajungerii la un acord până la mijlocul lunii aşa cum se discutase iniţial. Întârzierile, precizează oficial guvernamentali, nu au fost cauzate însă de lipsuri organizatorice din partea Atenei, aşa cum a sugerat o anumită parte a presei internaţionale, ci de lămurirea relaţiei dintre FMI şi UE în legătură cu participarea la programul de asistenţă financiară.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 august