Munca la negru, în creştere în Ungaria

În Ungaria, a crescut rata de ocupare a forţei de muncă pe piaţa muncii la negru. În primul semestru al acestui an, 14% dintre angajatori nu au respectat prevederile legislaţei muncii, iar numărul celor angajaţi fără carte de muncă s-a ridicat la 4.609, faţă de anul trecut, când s-a înregistat un procent de 11%, conform raportului dat publicităţii luni de Direcţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Control a Ministerului ungar al Economiei. În perioada analizată, autoritatea de control în domeniul muncii a aplicat sancţiuni în cazul a 658 de firme, în valoare de 112.030.000 de forinţi, însă majoritatea covârşitoare a deciziilor au fost doar măsuri fără sancţiuni materiale, menţionează ministerul. În primele şase luni ale anului trecut, autorităţile au verificat 9.736 de angajatori. În cazul a 62% dintre angajatori autorităţile au constatat nereguli în respectarea normelor muncii, ceea ce a însemnat că 67% dintre cei 44.193 de angajatori verificaţi au încălcat legislaţia muncii. Faţă de anul trecut, ponderea încălcărilor legii nu s-a modificat substanţial faţă de anul acesta (în 2014 fiind de 65%), şi nici procentul angajatorilor care nu au respectat legislaţia  muncii (în 2014 fiind de 68%). În primele şase luni ale acestui an, ponderea muncitorilor care lucrau la negru în domeniul construcţiilor s-a diminiuat de la 37% la 34%, în schimb în această ramură a economiei continuă să se înregistreze cea mai mare rată a muncii la negru. Situaţia nu s-a schimbat nici în cazul firmelor din domeniul comerţului, astfel că procentul firmelor care au angajat personal fără carte de muncă a fost de 15%. În turism, în primul semestru din 2015 a crescut procentul patronilor care au angajat personal fără carte de muncă, de la 8%, procent înregistrat în perioada similară a anului trecut, la 10%. Firmele din domeniul agriculturii au angajat personal fără carte de muncă într-un procent de 7%, care nu s-a modificat faţă de anul 2014, când s-a înregistrat tot 7%. În primul semestru al anului, angajatorii din industria prelucrării au angajat mai puţin personal fără carte de muncă, astfel că ponderea angajatorilor care au încălcat legislaţia muncii s-a diminuat la 5%, faţă de 8%, procent înregistrat anul trecut. În primele şase luni ale acestui an, 23% din controale au avut ca obiectiv domeniul comerţului, 22% industria construcţiilor, 15% firmele pentru protecţie şi pază, iar 14% domeniul turismului.

www.vg.hu – 4 aprilie