12 persoane şi-au pierdut viaţa într-un atac asupra Hotelului Byblos din Mali

Cel puţin 12 persoane, dintre care câţiva atacatori, şi-au pierdut viaţa în urma luptei dintre presupuşi insurgenţi islamişti şi armată, în centrul oraşului Sevare, din Mali. Patru angajaţi ai ONU se află printre supravieţuitori. Un purtător de cuvânt al ONU a declarat că aceştia au fost prinşi în interiorul Hotelului Byblos în timpul asediului, după ce au reuşit să se ascundă. Doi sud-africani, un rus şi un ucrainean au fost scoşi în viaţă din hotel, după un atac al armatei, care a avut loc înaintea răsăritului. Bărbaţii sunt piloţi şi ingineri angajaţi de Misiunea ONU în Mali. Cel puţin alţi patru străini, ale căror naţionalitate nu a fost făcută publică, se află printre cele peste 12 persoane care şi-au pierdut viaţa la Hotel Byblos.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 august)