Cele mai multe persoane fizice cu averi mari care sunt în vizorul Fiscului sunt din Bucureşti, Ilfov şi Suceava

Cele mai multe persoane fizice cu averi mari care sunt în vizorul Fiscului sunt din Bucureşti, Ilfov şi Suceava. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a amintit astăzi printr-un comunicat că verifică la o primă serie de 313 persoane din toată ţara veniturile şi declararea acestora începând cu anul 2011. 34 de persoane din acest prim lot sunt din judeţul Ilfov, 31 din Bucureşti, 14 din Suceava. Printre judeţele cu cele mai puţine persoane verificate se află Dâmboviţa, Arad, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud şi Covasna, cu câte 3 persoane, în timp ce în Vaslui sunt supuse controlului doar 2 persoane. în cazul în care se vor constata venituri fără surse identificate se va impune cota de 16%, la care se vor adăuga penalităţile şi dobânzile legale.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august)