Salvamarii explică riscurile la care se expun turiştii

Sunt zile agitate pe Litoralul românesc. Riscul de înec este foarte mare, marea este agitată, valurile sunt de un metru la mal şi chiar 3-4 metri în larg, salvamarii abia fac faţă, oamenii nu respectă avertizările şi intră în mare chiar după tragediile de zilele trecute când pe litoral s-au înecat cel puţin opt oameni. Şi la Călăraşi alţi doi tineri şi-au pierdut viaţa, ieri după amiază, după ce s-au aventurat în apele Borcei. Nu e de glumit.

Şi încercăm să atragem atenţia asupra acestei situaţii pentru că nu este deloc de joacă, mai ales când vine vorba de siguranţa personală nu ar trebui să existe dubii. Radu Croitoru este alături de noi în „Clubul prietenilor de la 10”. Bună ziua Radu.
Radu Croitoru: Bună ziua.
Realizator: Am înţeles că ai fost la malul mării în unul dintre ceste momente, să zic aşa.
Radu Croitoru: Am fost şi chiar vroiam să constat faptul că fiecare ştire are în spate o poveste, o ştim cu toţii nu-i aşa? Bilanţul negativ al morţilor din acest weekend are o poveste pe care am trăit-o personal. Eram la Vama Veche în weekend, se ridicase deja steagul roşu care interzicea scăldatul în mare. Sigur că oamenii o făceau totuşi, unii chiar cu copii, păreau să-şi asume responsabilitatea iar salvamarii mai fluierau din când în când câte un aventurier. Deja, deja la radio se anunţau morţi în alte staţiuni, oameni care la rândul lor se aventurau în mare. La un moment dat vreau să vă spun că toată plaja s-a apropiat de ţărm, era clar se întâmplase ceva. Cineva văzuse trei oameni, trei, luaţi de valurile uriaşe care încercau să se întoarcă la mal şi nu mai puteau. S-au dat telefoane la salvamari şi dispăruseră pe moment, apoi la ISU, la Poliţie, timp de zeci de minute, cum se întâmplă de multe ori în ţara noastră, nu a venit nimeni. Toată plaja privea imaginea, pe care nu am s-o pot uita niciodată, trei oameni care mureau duşi de valuri tot mai departe şi nimeni nu avea curaj să plece după ei. După vreo 20 de minute au apărut salvamarii, neechipaţi şi pe bună dreptate neavând curaj să se arunce în valurile, evident, ucigaşe. Imaginea care mi-a rămas definitiv în memorie e a unui vânzător de porumb care la un moment dat a luat un caiac şi a plecat spre oamenii care păreau încă să mişte. A ajuns cu greu la unul dintre ei, l-a prins de barcă şi l-a adus la mal viu. Ceilalţi doi erau deja tot mai departe. Între timp se vedea doar unul, nu mai ştiam dacă trăieşte sau nu, totul se viziona de pe plajă. Salvamarii priveau şi ei scena laolaltă cu lumea de pe ţărm. Poate ar fi intrat după ei dar nu aveau cu ce. Ce facem în situaţia asta? Ne întrebăm cât poate să coste o viaţă? Mă întrebam dacă ar fi existat pe mal o barcă cu motor cele două vieţi care s-au pierdut puteau fi salvate? Haideţi să încercăm să răspundem împreună la întrebarea asta.
Realizator: Complicate întrebări.
Radu Croitoru: Dacă s-a putut intra cu un caiac probabil că se ajungea la oamenii aceea cu o barcă cu motor.
Realizator: Evident că ar fi trebuit făcut ceva, deşi sunt o mulţime de variante. Suntem în direct şi cu unul dintre responsabilii salvamarilor, domnul Vasile Boteş. Bună ziua. Ne auziţi?
Vasile Boteş: Bună ziua.
Realizator: Haideţi să vedem unde vă aflaţi în acest moment şi care este situaţia actuală?
Vasile Boteş: În acest moment mă aflu pe plaja Adras din Saturn. Supraveghem luciul de apă. Avem steagul roşu ridicat pe toate punctele de plajă de la Vama Veche şi până la Olimp. Salvamarii noştri fluieră la cei care îndrăznesc să se aventureze dincolo de linia geamandurilor, pe lângă faptul că ne fac semne obscene, ne auzim fel de fel de, mă rog, lucruri neplăcute, avem şi probleme, probleme în sensul că dumneavoastră foarte binevoitori aţi vrut să trageţi un semnal de alarmă. Dar eu vreau să vă întreb pe dumneavoastră şi vă rog să-mi răspundeţi cinstit şi corect, dacă dumneavoastră pe mare de gradul cinci, cum a fost alaltăieri, pe mare de gradul patru cum a fost ieri v-aţi fi permis să puneţi în pericol viaţa salvamarilor şi pierderea de ambarcaţiuni?
Realizator: Domnule Boteş din fericire la celălalt capăt al firului sunt trei persoane responsabile care se tem, în primul rând, de aceste avertizări. Însă, din păcate, regula nu este sau excepţia este doar o simplă regulă pentru că nu toată lumea este conştientă de faptul că acest avertisment foarte clar venit din partea salvamarilor este unul serios şi sunt foarte multe riscuri. Eu v-aş întreba acum pe dumneavoastră ce echipamente aveţi? E adevărat, sunteţi pe mal, vă uitaţi cu atenţie la turiştii care unii dintre ei, din păcate şi repet, este în primul rând o vină a lor, se aventurează în mare, cum reuşiţi să-i salvaţi? Aveţi dotarea necesară?/rpatulea
Vasile Boteş: Avem dotarea necesară, dispunem de o flotilă serioasă de ambarcaţiuni C4 cu motoare foarte puternice tip Tohatsu de 30 de cai putere, dispunem de….
Radu Croitoru: Unde sunt domnule Boteş? Iertaţi-mă, unde sunt ambarcaţiunile? La Vama Veche nu era nimic în week-end.
Vasile Boteş: Iar eu subliniez că la Vama Veche dacă mergeţi o să vedeţi că este depozitată barca lângă foişor. Acuma se află pe malul apei. Chiar vă rog….
Realizator: De ce nu a fost folosită oare în weekend? Pentru că avem deja un martor, colegul nostru Radu Coritoru s-a aflat la faţa locului.
Vasile Boteş: Stimată doamnă, bine, este un punct de vedere. Eu vă spun că nu avea niciun salvamar curajul pe mare de gradul patru spre cinci şi de cinci spre şase să urce în ambaracaţiune. Gândiţi-vă…..
Radu Croitoru: Domnule Boteş, a avut curaj un vânzător de porumb care a salvat o viaţă.
Vasile Boteş: Bine. Eu pun sub semnul întrebării punctul dumneavoastră de vedere, dar nu vreau să intru în polemică cu dumneavoastră.
Realizator: Bun, haideţi să liniştim puţin apele. Ştim că există regula salvatorului de a nu-şi pune viaţa în pericol, adică chiar a lui, dintr-o singură victimă să existe chiar două sau şi mai multe victime pentru a îngreuna situaţia.
Vasile Boteş: Corect. Şi vă mulţumesc pentru înţelegere!
Realizator: Staţi un pic. Salvamarii sunt pregătiţi, sunt antrenaţi pentru a interveni pe mare în astfel de condiţii mai dificile, de grade ridicate.
Vasile Boteş: Deci, salvamarii noştri au fost pregătiţi, şi-au luat brevetele de salvamari, au absolvit cursul de salvamar, suntem pregătiţi din toate punctele de vedere, dar cu natura nu poţi să te joci. Trebuie să înţelegem acest lucru.
Realizator: Între timp ni se alătură dialogului colega noastră Mona Constantinescu. Şi ea se află la malul mării. Bună ziua Mona! Sper că ne auzi. Mona ne auzi? Vom încerca să restabilim legătura cu corespondentul nostru Mona Constantinescu. Între timp ne reîntoarcem la discuţia pe care o purtăm cu domnul Vasile Boteş, salvamar. Domnule Boteş spuneaţi că în primul rând ar trebui ca turistul, cel care se duce pe litoral să fie conştient de acel steag roşu ridicat pe plajă. Asta este prima condiţie să nu ne aventurăm în mare atunci cand ea este foarte, foarte agitată.
Vasile Boteş: Problemele sunt, ştiu eu, şi de educaţie. Nu este posibil ca la ora 9:00 seara să te duci şi să te aventurezi în mare, cum s-a întâmplat acum două seri cu nişte tineri din Mangalia. Salvamarii care în acel moment se aflau la somn în bază, au fost alertaţi de cetăţeni, au sărit în apă, au reuşit să-l aducă în bune condiţii la mal pe unul şi să-l predea ambulanţei care deja sosise la faţa locului, iar al doilea, din păcate, l-am găsit a doua zi înecat.
Realizator: Cum putem descuraja pe viitor aceste, aceste băi, să spunem, în mare în condiţii periculoase?
Vasile Boteş: Ştiu eu? Cred că ar trebui reînfiinţată poliţia plajelor. Asta ar fi prima problemă şi toate legile care decurg din această lege. Pe urmă ar trebui să gâsim un sistem de, ştiu eu, nu neapărat de amendare, dar trebuie găsit un sistem făcut în aşa fel încât turistul să ştie care sunt drepturile lui şi care sunt obligaţiile. Noi degeaba punem plăci cu informaţii că nu aveţi voie să depăşiţi linia, limita balizelor. Că nu aveţi voie să vă aventuraţi în mare când este steagul roşu. Că trebuie să răspundeţi la indicaţiile salvamarilor care vă roagă, deci vă roagă insistent turistul, vă rog frumos să aveţi grijă de dumneavoastră, de copiii dumneavoastră. Şi se mai întâmplă un fenomen. Dacă până acum o lună copiii se pierdeau şi noi trebuia să-i găsim şi să-i predăm părinţilor, au început să vină copii la noi să ne spună: nenea salvamaru, n-o găsesc pe mami, nu-l găsesc pe tati şi am ajuns să căutăm împreună cu aceşti copii minunaţi părinţii lor. Eh, deci vă daţi seama de situaţiile penibile.
Realizator: Domnule Boteş, câţi salvamari sunt acum pe litoral? Faceţi faţă situaţiei ca număr?
Vasile Boteş: Sigur că da. Avem peste 68 de salvamari. Deci este mai mult decât suficient.
Realizator: Radu, cât timp a trecut până când au venit salvamarii?
Radu Croitoru: Erau plecaţi. Chiar vream să vă spun domnule Boteş că nu este cazul să puneţi la îndoială nici povestea, nici intenţiile noastre, pentru că intenţiile noastre sunt pozitive. Poate că nu sunteţi bine plătiţi, poate că nu aveţi benzină ca să puneţi în bărcile cu motor, poate că bărcile cu motor sunt la distanţă de o staţiune. Aceste lucruri au fost văzute de mii de oameni care s-au aflat în weekend la Vama Veche. Intenţiile noastre sunt pozitive, vă rog să nu le puneţi la îndoială. Este vorba de vieţi omeneşti care se pierd inutil.
Vasile Boteş: Deci încă o dată subliniez faptul că avem oameni bine pregătiţi şi vă dau zeci de exemple. Noi am salvat până acuma peste 115 vieţi./lazard
Realizator: Cu siguranţă, nimeni nu pune asta la îndoială. Chiar, domnule Boteş, vom încerca să luăm legătura cu acel vânzător de porumb, care a reuşit să salveze cu un simplu caiac un tânăr aflat în pericol în apele tulburi ale Mării Negre.
Radu Croitoru: Nu sunt mulţi care fac asta la Vama Veche. Dacă cumva ascultă Radio România Actualităţi chiar ar trebui să vorbim cu acel om, pentru că a fost cu totul special.
Realizator: E un act de curaj în primul rând. Cred că suntem acum în legătură cu Mona Constantinescu. Bună ziua.
Reporter: Bună ziua. Într-adevăr /situaţia/ de la malul mării este una destul de gravă, aş zice eu. Domnul Boteş spunea că sunt 68 de salvamari numai în sudul litoralului, reţineţi. Mai sunt încă pe atât în zona Mamaia, Eforie, Costineşti ş.a.m.d., deci în zona de nord a litoralului. Şi trebuie să vă spun că acest salvamari, fără să le iau apărarea, de exemplu, în staţiunea Mamaia, într-o singură zi au avut 90 de intervenţii.
Radu Croitoru: Mona Constantinescu, nu-i acuză nimeni că nu avut intervenţii. Spuneam doar că la un moment dat au fost depăşiţi în week-end de situaţia de la malul mării.
Reporter: Aşa este.
Radu Croitoru: Şi că dacă ar fi mai utilaţi, mai antrenaţi, nu ştiu, dacă ar avea bărci, dacă ar avea instrumente la dispoziţie….
Realizator: Dotări.
Radu Croitoru: …dotări, situaţia ar fi cu totul alta. Nu-i acuză nimeni pe aceşti oameni.
Reporter: Eu cred că primul lucru care trebuie făcut, trebuie umblat la conştiinţa turiştilor, pentru că turiştii trebuie să înţeleagă, în momentul în care văd, pentru că ei văd acele valuri foarte mari… Eu personal am fost sâmbătă după-amiază pe plajă şi am văzut o tânără cu mama ei, fata spunea: dar eu ştiu să înot, dar eu mă duc în larg, în condiţiile în care eu, care sunt înotătoare, stăteam apa până la glezne şi şi atunci valurile mă dărâmau pur şi simplu, treceau peste mine. Deci este vorba de inconştienţa turiştilor, în primul rând. În al doilea rând este vorba de faptul că nu există un mijloc de coerciţie. Îmi pare foarte rău că trebuie s-o spun. Dar trebuie să înţelegem că aşa sunt turiştii noştri. Dacă nu înţeleg cu vorbă bună, ar trebui să li se aplice, nu ştiu, o amendă simbolică măcar sau să li se dea un avertisment, să-i atenţioneze, că această amendă pe care o plătesc este nimic.
Realizator: Este costul vieţii de fapt.
Reporter: Exact. Este nimic faţă de viaţa lor.
Realizator: Sau preţul vieţii mai degrabă.
Reporter: Bineînţeles că este vorba şi de dotarea salvamarilor, deşi eu ştiu că de la un capăt la altul salvamarii au fost dotaţi. Însă din nefericire Marea Neagră este o mare destul de rea, aş spune eu, o mare care se montează foarte repede şi mai ales în acest sezon am văzut un lucru pe care eu nu l-am văzut niciodată, s-au format curenţi turbionari. Deci dacă mă uitam spre larg, dinspre larg veneau valurile, dar se formau valuri şi din lateral, de exemplu din partea stângă. Şi atunci se formau nişte turbioane, care la rândul lor formau gropi, curenţi care îi trăgeau în larg.
Radu Croitoru: O scurtă intervenţie, Mona. Dacă nu ne recunoaştem problemele niciodată n-o să le putem rezolva. Fac o comparaţie, poate că e nepotrivită, cu oamenii care au căzut în lacul de la Constanţa. Aceia nu au fost inconştienţi. Îşi făceau treaba şi totuşi n-au mai fost salvaţi, pentru că s-a intervenit, am avut o viteză de reacţie întârziată.
Reporter: Asta este cu totul altceva. Nu putem compara cele două situaţii.
Realizator: Eu m-aş întoarce cu o întrebare scurtă, fără supărare, pentru domnul Boteş. În cazul în care s-ar fi intervenit cu bărci de salvare, credeţi că cei doi turişti inconştienţi ar fi fost salvaţi?
Vasile Boteş: Vreţi un răspuns sincer?
Realizator: Da.
Vasile Boteş: Am fi avut trei.
Realizator: Adică erau şanse foarte mari ca dintr-o victimă sau două victime să existe chiar cinci victime ş.a.d.m.
Vasile Boteş: Corect.
Realizator: Acest lucru nu s-a întâmplat. Din trei victime am avut două, pentru că un vânzător de porumb a reuşit cu un caiac să salveze.
Vasile Boteş: N-am avut două. Vă rog să rectificaţi. Nu am avut două victime. Vă rog să rectificaţi!
Realizator: Este vorba de cazul prezentat de colegul nostru, Radu Croitoru. Reamintim, în week-end au fost aproape, dacă nu mă înşel, şi o rog pe Mona Constantinescu, colega mea, să-mi confirme dacă este aşa, opt persoane şi-au pierdut viaţa, repet, primul lucru demn de luat în seamă este prudenţa. Nu intraţi în apă dacă nu ştiţi să înotaţi atunci când marea este foarte, foarte agitată. Nu e o calitate. Deci dacă ştii să înoţi foarte bine nu este o calitate suficientă ca să-ţi păstrezi viaţa şi să te reîntorci la mal în condiţii optime.
Reporter: Da, este adevărat. Au fost opt persoane care şi-au pierdut viaţa în apele mării în cele două zile de week-end, iar nouă persoane au fost la un pas de a se îneca. Iată că, totuşi, cu ajutorul acestor salvamari au fost scoşi la mal, resuscitaţi şi apoi duşi cu ambulanţa la spital. Bilanţul este tragic…
Radu Croitoru: Şi cred că istoric pentru un week-end la mare.
Reporter: Absolut. Niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva.
Realizator: Oricum, nu numai la mare oamenii îşi pierd viaţa în apele învolburate. Chiar şi la Călăraşi ieri după-amiază doi tineri şi-au pierdut viaţa în Borcea. Vă mulţumim tuturor pentru detalii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august