Braşov-Rockstadt Extreme Fest, la Râşnov

Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante festivaluri de muzică rock şi metal, a început la Râsnov. Peste 40 de formaţii sunt prezente la aceasta a treia ediţie, biletele urmând să fie disponibile şi la intrare în timpul festivalului, la preţul de 200 de lei pentru toate cele patru zile de festival. Anul acesta nu vor fi comercializate bilete pentru o singură zi din festival, astfel fiind disponibile la vânzare doar abonamente pentru toata perioadă Rockstadt Extreme Fest. Pentru cei care vor să-şi întâlnească faţă în faţă artiştii preferaţi vor fi disponibile şi biletele VIP Backstage, la preţul de 300 de lei, cu care vor avea acces în spatele scenei. „Cred ca vom avea în jur de 3.500 de spectatori, acesta devenind un numar constant, credem noi, perfect pentru capacitatea locaţiei, Valea Cetăţii din Râşnov, una ideală din punctul nostru de vedere, fapt pentru care trebuie sa multumim Primăriei Râşnov. Până în iulie s-au vândut aproximativ 2.500 de abonamente. Este cel mai mare festival de muzică rock şi metal din România, singurul pe această nişă, a celor care apreciază metalul dur, extrem”, ne-a declarat Dan Zaharia, presedintele Asociatiei Culturale REF, organizator al festivalului. Trupe precum ‘At the Gates’ (Suedia), Moonspell (Portugalia), Biohazard (SUA), Ensiferum (Finlanda) sau Enslaved (Norvegia), dar şi formatiile autohtone Abigail, The Thirteenth Sun, Argus Megere, Tiara sau Holy Motors vor face ca Valea Cetăţii să răsune pentru câteva zile pe cele mai dure acorduri de muzică rock şi metal. Special pentru această ediţie a festivalului organizatorii au amplasat un camping pe terenul de fotbal, în imediata apropiere a zonei de festival. „Având în vedere ca la un moment dat este posibil să nu mai existe locuri disponibile, vom apela la public pentru o amplasare cât mai uniformă a corturilor, oferind astfel spaţiu şi «vecinilor». Am decis ca pentru ediţia 2015 să asigurăm un număr suficient de mare de duşuri şi toalete acestea urmând a fi curăţate zilnic pentru a evita neplăceri care, într-adevar, au existat în trecut”, a mai spus Dan Zaharia. Camping-ul este deschis publicului, începând de miercuri, ora 10:00, şi va fi eliberat până duminică la ora 12:00. Preţul unui abonament de camping este de 15 lei. Tot ca o noutate anul acesta nu va mai fi disponibil serviciul de închiriat corturi.

RADOR  – 13 august