Recomandări ale comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu

Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, le-a recomandat astăzi autorităţilor locale să depună proiecte majore pentru atragerea cât mai multor fonduri europene în perioada 2014-2020, proiecte care să ducă la creşterea nivelului de trai al românilor. Ea a mai spus că pentru exerciţiul financiar care se încheie la sfârşitul acestui an gradul de absorbţie a fondurilor europene este de doar 63% şi există riscul ca o parte din bani să fie pierduţi. Un exemplu despre cum trebuie cheltuite eficient fondurile europene este cel de reabilitare a Mănăstirii Putna, a apreciat Corina Creţu, după o vizită la acest lăcaş de cult.

Corina Creţu: M-am bucurat să constat că pentru perioada 2007-2013, judeţul Suceava beneficiază de 70 de proiecte în valoare totală de peste 126 de milioane de euro, din fonduri europene şi sigur, acest proiect al Mănăstirii Putna este unul foarte important, 3,3 milioane de euro, din care 2,5 milioane de euro din fondul pe care îl atribuim în mod direct din partea Comisiei Europene, Fondul de dezvoltare regională.

Realizator: Comisarul european Corina Creţu a mai declarat că lucrările de reabilitare, a mănăstirii, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, sunt realizate în proporţie de 80%, urmând ca ele să fie finalizate până la sfârşitul lunii octombrie, ne-a transmis corespondenta noastră, Mihaela Buculei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 august