Donald Trump a încercat să o seducă pe Lady Di

 Donald Trump a încercat să o seducă pe Lady Di, după ce aceasta şi-a anunţat despărţirea de prinţul Charles al Marii Britanii. Selina Scott, prezentatoare tv în Marea Britanie a asigurat pentru „Sunday Times” că magnatul „a bombardat-o” pe „prinţesa poporului” cu numeroase buchete de flori. „Diana a fost bombardată în Palatul Kesington cu imense aranjamente florale, fiecare valorând sute de lire. În mod clar, Trump o vedea pe Diana ca pe cea mai bună soţie-trofeu”, a scris Scott în „Sunday Times”. Încercarea de a o cuceri a avut loc în 1996, când Lady Di şi prinţul Charles au anunţat că divorţează. Diana i-ar fi spus lui Scott în timpul unei cine că trandafirii şi orhideele din partea lui Trump nu mai au loc în apartamentul său. „Ce pot să fac? El îmi provoacă frisoane”, a susţinut Scott că i-ar fi mărturisit Lady Di.

(www.abc.es – 18 august)