Europenii au nevoie de o abordare comună în privina imigranţilor, susţine cancelarul Merkel

Cancelarul german, Angela Merkel, crede că problema miilor de emigranţi care vin spre Europa este o provocare mult mai mare decât Grecia sau criza zonei euro. Într-un interviu difuzat de televiziunea publică, ZDF, oficialul german a spus că este nevoie de o politică europeană comună în materie de azil şi a cerut eforturi pentru ca aceasta să poată fi pusă în practică.

Valurile de imigranţi care vin spre Europa au adus continentul în faţa celei mai grave crize umanitare de după cel de-al doilea război mondial. Estimarea a fost făcută de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi care a cerut şi o acţiune urgentă pentru rezolvarea crizei. Cancelarul german, Angela Merkel, a admis gravitatea situaţiei şi a spus aseară, la televiziunea publică, ZDF, că găsirea unei soluţii la criza imigranţilor va fi un subiect ce va focaliza atenţia europenilor mult mai mult decât Grecia sau stabilitatea zonei euro, adică două dintre cele mai grave crize din ultimul timp. Potrivit paginii de Internet a postului Deutsche Welle, cancelarul german a recunoscut că europenii au nevoie de o abordare comună în materie de azil şi că rămâne de văzut cum vor face faţă acestei provocări.

Chestiunea azilului ar putea fi următorul mare proiect european şi vom vedea dacă suntem capabili să acţionăm împreună, a spus cancelarul Angela Merkel. Ea a vorbit deja cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, despre o politică europeană comună în materie de azil şi a promis să discute problema şi cu preşedintele francez, François Hollande. Germania este pusă în faţa unui val de cereri de azil, iar responsabilii politici de la Berlin, deşi au anticipat că numărul cererilor ar putea ajunge în acest an la 450.000 ar putea să-şi revizuiască estimările. Agenţia France Presse avansează cifra de 600.000 de cereri de zil, ceea ce ar reprezenta un record pentru Germania. Aproximativ 40% dintre cei sosiţi deja în Germania sunt cetăţeni ai unor ţări din Balcani, despre care Deutsche Welle spune că nu au nicio şansă să primească azil. Cancelarul Merkel a spus, de altfel, că ar vrea să fie realizată la nivel european o listă a ţărilor de origine a imigranţilor pentru a vedea care sunt ţările sigure de unde oamenii pleacă în căutarea unui trai mai bun pentru a-i putea ajuta mai mult pe cei care vin din zone de război, cum sunt Irak, Siria şi Afganistan şi care au nevoie de ajutor umanitar.

Angela Merkel a spus că situaţia refugiaţilor adăpostiţi în corturi este nesatisfăcătoare şi că în perspectiva iernii trebuie găsite alte soluţii. Ea a condamnat agresiunile asupra imigranţilor care s-au înmulţit în Germania în acest an şi a spus că nu există nicio justificare pentru astfel de acte pe care le consideră nedemne pentru ţara sa.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 august)