Ploile vor continua şi azi, însă seceta a făcut deja pagube majore agricultorilor

Ploi şi furtuni sunt aşteptate şi astăzi în aproape toată ţara. Până la ora 23:00 este în vigoare un cod galben în acest sens. Excepţie fac doar 9 judeţe din Dobrogea, Oltenia, Banat şi Crişana. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 40.

Zonele centrale, de munte, partea de est a teritoriului, zona Moldovei, a Dobrogei, Bărăganul vor fi regiunile în care se vor semnala cele mai frecvente intervale cu reprize de ploaie. Aceste ploi se vor continua până spre sfârşitul săptămânii acesteia. Seceta de până acum a făcut însă pagube. Printre culturile cele mai afectate sunt cele de porumb şi de floarea soarelui. Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a spus ieri, după o întâlnire cu rerezentanţii fermierilor, că ar putea fi acordate despăgubiri pentru pierderile înregistrate: „Vom încerca să identificăm suprafeţele respective, fermierii respectivi şi pierderea pe fiecare fermier în parte, astfel încât să intervenim cu despăgubiri în limita permisă de către bugetul de stat; în mod concret: pentru fermierii care sunt mici şi care au avut pierderi mai mari de 30% din suprafaţa care a fost cultivată, vom interveni cu un ajutor de la bugetul statului sub forma uhei scheme de minimis, această schemă de minimis va fi legiferată de guvern probabil în cursul lunii septembrie, urmând ca la prima rectificare bugetară, în funcţie de resursele pe care le primim, să şi acordăm aceste despăgubiri”.