Secţia Consulară de la Roma are un sediu nou

Apoximativ 300 de români pe zi, mare parte dintre ei cu copii, vin la Secţia Consulare de la Roma pentru a solicita titluri de călătorie sau alte acte necesare pentru copii sau pentru ei.
De aproximativ şase săptămâni, Secţia Consulară de la Roma are un sediu nou, o schimbarea fundamentală care oferă o calitate şi mai bună serviciilor oferite cetăţenilor – aşa cum ne explică Tiberiu Trifan şeful Secţiei Consulare din capitala italiană: „Schimbarea este fundamentală şi este o schimbare pozitivă în ceea ce priveşte calitatea serviciilor pe care noi le oferim. Avem o capacitate de procesare mult mai mare, avem condiţii mult mai bune de aşteptare în săli, avem aparatură, echipamente de ticketing şi avizări electronic care ne ajută să ghidăm foarte bine fluxurile. Avem tot ce trebuie pentru a oferi condiţii decente, civilizate publicului nostru. Am eliberat circa 3500 de titluri de călătorie în luna iulie, anul acesta puţin mai multe decât anul trecut. Oamenii nu mai stau la coadă în rând ci stau frumos în sală, sunt chemaţi prin intermediul echipamentelor pe care le avem la ghişeu, după care capacitatea de procesare fiind crescută şi în partea de back office putem să eliberăm mult mai rapid documentele de care au nevoie, acte notariale, fie că e vorba de titlul de călătorie sau paşapoarte, fie că este vorba de orice alt serviciu consular, cum ar fi procurarea de acte din România şi orice altceva. Sunt foarte mulţi copii români care se nasc aici în Italia şi pot să spun că avem circa 30 – 40 de acte de stare civilă pe zi. Oficiem şi căsătorii aici, două, trei pe săptămână”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  (17 august)