Calendarul evenimentelor, 19 august – selecţiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu – ora 13:00, la Senat, Salonul „Dimitrie Cantemir”, nivelul P1

– Guvern

* Şedinţa de Guvern – ora 12:00

– Partide

* Întâlnirea Partidului Social Românesc cu sindicatele pe tema modificărilor ce trebuie aduse la Codul fiscal – ora 10:30, la sediul BNS, Str. Turturelelor, nr. 11 A, clădirea Phoenicia Business Center, etaj 3

* Bistriţa: Conferinţă de presă organizată de PSD Bistriţa-Năsăud – ora 12:00, la sediul PSD Bistriţa

– Administraţie

* Giurgiu: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului, Nicolae Barbu – ora 12:00

* Satu Mare: Şedinţa Colegiului Prefectural Satu Mare – ora 9:00

* Sibiu: La Consiliul Judeţean Sibiu, are loc conferinţa de promovare a proiectului „Nu violenţei domestice”, care îşi propune dezvoltarea reţelei de unităţi de asistenţă socială din cadrul Direcţiei Generale de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, prin crearea la Tălmaciu a unui Centru de Primire în Regim de Urgenţă, cu o capacitate de 20 de locuri şi 20 de beneficiari/ semestru, care să conducă la prevenirea şi combaterea efectivă a violenţei în familie – ora 10:00, în sala de şedinţe

– Social

* Federaţia Superkombat Fighting Championship, cu sediul în Marea Britanie, condusă de românul Eduard Irimia, împreună cu Asociaţia Fight for Life Charity vor dona Secţiei de Oncologie Pediatrică a Institutului Fundeni, aparatură medicală în valoare de peste 10.000 de euro, bani strânşi în urma galei Superkombat World Grand Prix Bucureşti. Evenimentul va avea loc de la ora 13:00, la Institutul Fundeni

 – Învăţământ, Cercetare

* Are loc conferinţa de  lansare  a proiectului “Hai să practicăm! – noi te învăţăm!”- posdru/183/5.1/s/156696 organizată de către Universitatea de ştiinţe agronomice şi medicină veterinară Bucureşti, împreună cu Asociaţia corpul experţilor în siguranţa alimentară (cesa) – ora 11:00, Hotel Răzvan, sala Concordia, Calea Călăraşi, nr.159

* Constanța: Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole a Universității ”Ovidius”, în parteneriat cu Universitatea din Oradea și cu alte instituții de învățământ superior și de cercetare din țară și din străinătate, organizează, în perioada 19 – 21 august, Simpozionul de Climatologie Aplicată ”I. F. Mihăilescu”. Lucrările propriu-zise ale simpozionului vor avea loc astăzi, în vreme ce joi și vineri, 20 și 21 august, se va organiza o aplicație de teren în Delta Dunării și nordul Dobrogei

– Cultură

* În perioada 19 – 22 august, solişti din peste 15 ţări participă la cea de-a III-a ediţie a Concursului Internaţional de Canto al Operei Naționale București – „Le Grand Prix de l’Opéra“. Competiţia se înscrie, prin noul său concept, în linia celor acreditate de Federaţia Mondială a Concursurilor Internaţionale de Muzică, cu sediul la Geneva. Prima etapă se va desfăşura de la ora 10:00

* Fundaţia Dignitas, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, organizează o seară de jazz, poezie în lectura autorilor şi recital de poezie – ora 20:00, în Grădina Dignitas, Str. Anton Pann nr. 21. Întâlniri de excepţie cu Valeriu Matei, Ioan Cristescu, Mircea Tiberian, Ioana Crăciunescu, Ioan Es. Pop, Dan Mircea Cipariu, Eugen Suciu. Moderator: Ioan Cristescu, directorul MNLR, scriitor şi critic de teatru. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Băile Herculane: Asociaţia Cultural Artistică Danubiană, în colaborare cu Primăria oraşului şi Asociaţia de Turism Băile Herculane organizează, în perioada 19 – 21 august, festivalul-concurs naţional de muzică pentru copii, „Zâmbet de Copil”, ediţia a V-a – ora 18:00, la Grădina de Vară

* Cluj-Napoca: În perioada 19 – 23 august, se desfăşoară cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Chitară TRANSILVANIA 2015. De la ora 10:00, are loc deschiderea concursului, la sala 44 a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, iar de la ora 19:00, un recital Trio Transilvania, la Biserica Piaristă

* Cluj – Napoca: Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează de la ora 16:00, vernisajul expoziției „Moștenirea dinastiei de tâmplari-pictori Umling: cazul tavanului pictat din Vechea”. Expoziția, organizată în cadrul Zilelor Culturale Maghiare (16 – 23 aug.) ediția a VI-a, va fi deschisă în perioada 19 august – 20 septembrie. Vernisajul va fi urmat, de la ora 17:00, de un concert de cameră susținut de Line Ildikó (pian) și de Szőke Diána (vioară) – în sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei

* Oradea: Vernisajul expoziţiei de artă fotografică „Armenii”, a artistului fotograf Garik Avanesian MFIAP din Praga – ora 19:00, la Galeria „Euro Foto Art”. Expoziţia este deschisă în perioada 19 august – 15 septembrie

 

– Sport

* Boxerul Lucian Bute revine în ţară după meciul cu italianul Andrea Di Luisa de la Montreal – ora 11:00, Aeroportul Otopeni

* Au loc finalele celei de-a XV-a ediţii a Supercupei României la handbal – la Sala Polivalentă. Finala masculină dintre HCM Minaur Baia Mare și Energia Târgu Jiu se va juca de la ora 17:00, iar de la ora 20:00 va începe finala feminină, dintre HCM Baia Mare (deținătoarea trofeului) și CSM București. Trofeul va fi înmânat echipei câștigătoare de căpitanul Laurențiu Șerban, erou al Armatei Române din Afganistan

* Rosenborg BK organizează o conferinţă de presă la Naţional Arena – ora 18:30; antrenamentul oficial – ora 19:00

* Mogoşoaia: Steaua Bucureşti organizează conferinţa oficială de presă dinaintea meciului tur cu Rosenborg din playoff-ul Europa League la fotbal – ora 18:00; antrenamentul oficial – ora 18:30

* Giurgiu: Astra Giurgiu susţine conferinţa oficială de presă dinaintea jocului tur cu AZ Alkmaar din Europa League – ora 18:30

* Târgoviște: Are loc slujba religioasă pentru fostul triplu campion naţional al României la tenis, târgovişteanul Ionuț Șesu (50 de ani) – ora 13:00, la Biserica Albă din municipiu, după care fostul sportiv va fi  condus pe ultimul drum – la cimitirul central, din zona Combinatului

* Milano: Sportivi români participă la Campionatul Mondial 2015 de kaiac-canoe (19-23 aug.)

– Diverse

* Proiecţia filmului documentar „Earthlings”, realizat de regizorul Shaun Monson, fiind a treia proiecţie din cadrul Green Night, proiect al Asociaţiei Vegetarienilor din România – ora 20:00, la Acuarela, Str. Polonă, nr. 40

 

Aniversări – Comemorări

– 1800: S-a născut (la Aschaffenburg/Germania) Iacob Cihac, medic şi naturalist de origine cehă; stabilit la Iaşi (1825), a organizat serviciul medical al armatei din Moldova, creând două spitale militare la Iaşi şi la Galaţi; a înfiinţat, împreună cu dr. Mihai Zotta, „Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi” (1833); în anul 1834 a fondat primul muzeu de istorie naturală, la Iaşi; a publicat primul manual de „Istorie Naturală” în limba română (1837); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872 (m. 1888, la Aschaffenburg) – 215 ani

– 1828: S-a născut Ioan Raţiu, avocat şi om politic transilvănean, unul dintre întemeietorii Partidului Naţional Român, al cărui preşedinte a fost între anii 1892 şi 1902; militant pentru cauza românilor ardeleni, unul dintre liderii mişcării de emancipare naţională (s-a numărat printre iniţiatorii „Memorandumului” din 1892, adresat Curţii de la Viena în numele naţiunii române din Transilvania; întemniţat de autorităţile maghiare în urma procesului intentat „memorandiştilor”) (m. 1902)

– 1881: S-a născut George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor şi pedagog; membru de onoare (1916), membru titular (1932) şi membru titular onorific (1948) al Academiei Române (m. 1955, la Paris). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999) dă ca dată a naşterii 7/19.VIII.1881

– 1888, 19/31: S-a născut Emil Prager, inginer constructor; a folosit în premieră betonul armat în construcţiile din România; a paticipat la realizarea unor importante clădiri din Bucureşti: Muzeul de Artă, Ministerul Afacerilor Interne, Spitalul Elias ş.a, a Bibliotecii Universitare din Iaşi (m. 1985)

– 1891: A murit Theodor Aman, pictor şi grafician; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1831)

– 1901: S-a născut inginerul Ştefan Nădăşan; contribuţii în domeniul rezistenţei şi încercărilor de metale; membru titular al Academiei Române 1963, vicepreşedinte al acestui for în perioada 1963-1966 (m. 1967)

– 1915: S-a născut fiziciana Margareta Giurgea; cercetări fundamentale în fizica descărcărilor, spectroscopie, fizica cristalelor; a desfăşurat o intensă activitate didactică; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2012) – 100 de ani

– 1916, 19.VIII/1.IX: Bulgaria declară război României (în prima conflagraţie mondială). NOTĂ: La 14/27.VIII.1916 România declarase război Austro-Ungariei

– 1920: În cadrul unei solemnităţi la Palatul Artelor, aflat atunci în Parcul Filaret (Parcul Libertăţii), Guvernul francez decorează oraşul Bucureşti cu cea mai înaltă distincţie militară – „Crucea de război”, prin mareşalul francez Joseph Joffre, eroul de la Marna (sosit în capitala României pe 18.VIII.1920) – 95 de ani

– 1922: A murit Andrei Bârseanu, poet, folclorist şi traducător; a fost membru şi preşedinte al Societăţii studenţilor români „România jună” din Viena; membru şi preşedinte (1911-1922) al ASTREI; membru titular al Academiei Române din 1908 şi vicepreşedinte al acestui for (8.VI. – 19.VIII.1922) (n. 1858)

– 1928: S-a născut inginerul Andrei Ţugulea; contribuţii originale privind introducerea parametrilor tranzitorii în circuitele electrice cu efect de câmp sau ecranarea electromagnetică; ministru adjunct şi secretar de stat în Ministerul Învăţământului în perioada 1990-1991; senator în Parlamentul României în legislatura 1992-1996; membru titular al Academiei Române din 1999

– 1935: S-a născut Dumitru Radu Popescu, scriitor, dramaturg, scenarist şi publicist; membru titular al Academiei Române din 2006 – 80 de ani

– 1941: S-a născut inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu; cercetări de sinteză organică şi mecanisme de creaţie; membru titular al Academiei Române din 2000 (m. 2005)

– 1946: S-a născut Ioan Adam, editor, critic şi istoric literar

– 1947: S-a născut graficianul Aurel Bulacu

– 1948: S-a născut Radu Anton Roman, scriitor şi realizator de emisiuni tv. (m. 2005)

– 1949: S-a născut pictorul Ştefan Pelmuş

– 1958: Iolanda Balaş a cucerit pentru România primul titlu european la atletism, la săritura în înălţime, la Campionatul european de la Stockholm (Suedia, 19-22 aug.)

– 1961: S-a născut Beatrice Rancea, regizoare de teatru, TV şi cinema, coregrafă, interpretă, scenaristă şi dramaturg; din anul 2011 este director al Operei Naționale Române din Iași

– 1974, 19-30: S-a desfăşurat, la Bucureşti, în prezenţa secretarului general al Naţiunilor Unite, Kurt Waldheim, Conferinţa Mondială a Populaţiei, organizată de ONU; au participat 5.000 de delegaţi din 133 de ţări

– 1977: A murit medicul Aurel Moga; cercetări în domeniul bolilor cardiovasculare şi reumatismului; cercetări epidemiologice privind bolile netransmisibile; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1903)

– 1983: A murit matematicianul Octav Onicescu; de numele său se leagă organizarea Şcolii de Statistică, Actuariat şi Calcul din Bucureşti, pe care a condus-o între anii 1930 şi 1948; a fost, împreună cu Gheorghe Mihoc, creator al şcolii româneşti de teoria probabilităţilor, în 1925 ţinând primul curs din România de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 1892)

– 1983: Inaugurarea celui de-al treilea tronson (Eroilor-Industriilor) al primei magistrale a metroului bucureştean, în lungime de 7,8 km; s-au încheiat, astfel, lucrările la prima magistrală, în lungime totală de 27 km

– 1999: A murit Mircea Sântimbreanu, scriitor şi editor de literatură pentru copii şi tineret (n. 1926). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 18 august 1999

– 2001: A murit lingvistul Emanuel Vasiliu; specialist în fonologie, gramatică şi lingvistică generală; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1929, la Chişinău, azi în R. Moldova)

– 2004: A murit Doina Stănescu, ziaristă sportivă, fostă jucătoare de tenis de câmp şi campioană naţională (n. 1958)

– 2014: A murit omul de afaceri Dinu Patriciu; deputat între anii 1990 – 2003 din partea PNL (n. 1950) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Brasilia: Cancelarul german, Angela Merkel, are o întrevedere cu preşedintele brazilian, Dilma Rousseff, în cursul unei vizite de două zile în Brazilia (19 şi 20 aug.)

– Berlin: Preşedintele camerei inferioare a Bundestagului, Norbert Lammert, i-a invitat pe parlamentarii germani să ia parte la o sesiune specială, pentru a vota acordarea unui nou pachet de salvare pentru Grecia, în valoare de 86 milioane de euro

– Phnom Penh: Ministrul de externe australian, Murray McCully, efectuează o vizită în Cambodgia

– Beijing: Au loc alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială Umanitară” este o zi dedicată recunoaşterii activităţii depuse de personalul umanitar şi a acelora care şi-au pierdut viaţa muncind pentru cauze umanitare. Această zi, stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008 şi marcată pentru prima oară în august 2009, aminteşte de ziua în care reprezentantul special al ONU în Irak, Sergio Vieira de Mello, şi 21 de colegi ai săi au fost ucişi în atentatul de la sediul ONU din Bagdad, în anul 2003. NOTĂ: Brazilianul Sergio Vieira de Mello (1948–2003) şi-a dedicat întreaga viaţă activităţii umanitare, în cadrul diverselor misiuni ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, deservind unele dintre cele mai dificile situaţii umanitare din lume

– Ziua Naţională a Statului Islamic Afganistan; aniversarea proclamării republicii – 1919

– 14: A murit Caesar Octavianus Augustus (nume la naştere: Gaius Octavius), primul împărat din istoria Romei antice (anii de domnie: 27 î.H.- 14 d.H). A fost unul din cele mai mari genii administrative din istorie; uriaşa muncă de reorganizare pe care a făcut-o în fiecare domeniu al vieţii romane şi pe tot cuprinsul imperiului a transformat decadenta republică într-un regim monarhic ce avea să dureze multe secole de atunci încolo şi a creat o pace romană durabilă, bazată pe comunicaţii eficiente şi un comerţ înfloritor (n. 63 î.H.)

– 1646: S-a născut John Flamsteed, primul astronom regal al Angliei; a organizat Observatorul astronomic de la Greenwich (fondat în 1675); a realizat aici primele observaţii astronomice reale folosite de Newton în elaborarea teoriei gravitaţionale; a întocmit un catalog al stelelor (m. 1719)

– 1657: A murit pictorul flamand Frans Snyders (sau Snijders) (n. 1579)

– 1662: A murit Blaise Pascal, matematician, fizician, scriitor şi filosof francez (n. 1623)

– 1745: S-a născut Johann Gottlieb Gahn, mineralog și chimist suedez; a descoperit manganul (m. 1818) – 270 de ani

– 1765: A murit Axel Frederik Cronstedt, chimist suedez, descoperitorul nichelului (n. 1722) – 250 de ani

– 1780: S-a născut scriitorul francez Pierre-Jean De Béranger (m. 1857) – 235 de ani

– 1819, 19/25: A murit James Watt, inginer şi inventator scoţian; a perfecţionat maşina cu aburi (n. 1736)

– 1830: S-a născut chimistul german Julius Lothar Meyer; în 1864 a publicat o primă versiune a tabelului periodic (conţinea 28 de elemente, clasificate în şase familii după valenţele lor), cu o a doua versiune în 1868; Meyer şi-a publicat, însă, lucrarea mai târziu decât chimistul rus Dmitri Mendeleev (care a descoperit legea periodicităţii şi a creat primul sistem periodic al elementelor chimice în 1869), astfel că nu a avut prioritate în acest domeniu; se pare că ambii chimişti, Meyer şi Mendeleev, au descoperit sistemul periodic al elementelor chimice în acelaşi timp (m. 1895) – 185 de ani

– 1883: S-a născut renumita creatoare franceză de modă Gabrielle (Coco) Chanel (m. 1971)

-1905: A murit pictorul francez William-Adolphe Bouguereau (n. 1825) – 110 ani

– 1913: S-a născut inginerul german de origine britanică John H. Argyris; considerat întemeietor al metodei elementelor finite, aplicată iniţial în domeniul elasticităţii şi al structurilor, extinsă astăzi în variate domenii ale ştiinţei şi tehnicii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2004)

– 1922: A murit Felipe Pedrell, compozitor, muzicolog, folclorist, critic şi teoretician spaniol; fondator al şcolii naţionale muzicale spaniole (n. 1841)

– 1929: A murit Serghei Diaghilev, renumit coregraf şi regizor rus (n. 1872)

– 1930: S-a născut Frank McCourt, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer în anul 1997 (m. 2009) – 85 de ani

– 1936: A murit (omorât de franchişti, la începutul războiului civil, pentru activitatea sa antifascistă) Federico Garcia Lorca, poet şi dramaturg spaniol (n. 1898)

– 1938: S-a născut scriitoarea germană Barbara Bronnen

– 1940: S-a născut Johnny Nash, cântăreţ, chitarist, compozitor şi actor american – 75 de ani

– 1945: S-a născut Ian Gillan, vocalist şi compozitor britanic (Deep Purple, Ian Gillan Band) – 70 de ani

– 1946: S-a născut Bill Clinton (William Jefferson „Bill” Clinton), om politic democrat american; preşedinte al SUA în perioada 20.I.1993 – 20.I.2001

– 1960: Uniunea Sovietică lansează Sputnik 5, având la bord căţeii Belka și Strelka, un iepure, 40 șoareci, 2 șobolani, muşte și numeroase plante; capsula spațială s-a întors pe pământ a doua zi, toate animalele fiind recuperate vii și sănătoase – 55 de ani. NOTĂ: Sputnik 5, a fost o misiune spaţială sovietică, parte a programului spaţial Sputnik, fără echipaj uman. Experimentul cu câinii Belka şi Strelka a făcut parte dintr-un ciclu îndelungat de cercetări, care aveau drept scop verificarea sistemelor de asigurare a vieţii în condiţii de imponderabilitate şi de cercetare a stării organismului viu în cosmos. Pe 20 august 1960, după un zbor de 24 de ore, Belka şi Strelka, precum şi ceilalţi pasageri din specia rozătoarelor au  revenit în atmosferă într-o stare perfectă. Cele două căţeluşe au participat chiar şi la o conferinţă de presă, organizată imediat după aterizare în sediul agenţiei sovietice de presă TASS. În prezent, figurile celor doi câini pot fi văzute în cadrul Muzeului Cosmonauticii din Moscova

– 1963: Era difuzată în eter prima emisiune în limba română a postului de radio „Deutsche Welle”; după aproape o jumătate de secol, la 1 ianuarie 2012, programul radio şi-a încetat activitatea

– 1969: S-a născut actorul american de origine canadiană Matthew Perry

– 1994: A murit chimistul american Linus Pauling; lucrări asupra naturii legăturilor chimice şi a structurii moleculelor, în special a macromoleculelor organice şi a cristalelor; intensă activitate de mobilizare a opiniei publice împotriva experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru chimie în anul 1954 şi Premiul Nobel pentru Pace în anul 1962; membru de onoare al Academiei Române din 1965 (n. 1901)

– 1995: A murit Pierre Schaeffer, inginer şi muzician francez; creator al muzicii concrete („Studii de zgomote”); pionier şi veteran al radioului; fondator (1958) al „Grupului de cercetări muzicale de la Paris” (alături de Pierre Henry) (n. 1910) – 20 de ani

– 2002: A murit sculptorul abstract spaniol Eduardo Chillida (n. 1924)

– 2011: A murit Raúl (Ernesto) Ruiz, cineast francez de origine chiliană (n. 1941)

– 2012: A murit Catherine Lépront, romancieră, nuvelistă, dramaturgă şi eseistă franceză (n. 1951)

– 2012: A murit Tony Scott (numele real: Anthony David Scott), regizor de film, producător, actor şi scenarist britanic (n. 1944)

– 2014: A murit poetul şi jurnalistul palestinian Samih Al-Qasim, figură emblematică a „poeziei rezistenţei” (n. 1939) – 1 an