La Chişinău au început manifestările dedicate Zilei Limbii Române

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău a deschis seria manifestărilor dedicate Zilei Limbii Române. O expoziţie intitulată „Tudor Arghezi, lumea cuvintelor potrivite” a fost vernisată ieri la Biblioteca Naţională din Chişinău. Evenimentul urmăreşte parcursul biografic al autorului, de la a cărui naştere s-au împlinit în acest an 135 de ani.

Reporter: Alături de George Bacovia, Lucian Blaga şi Ion Barbu, Tudor Arghezi face parte din generaţia de aur a liricii româneşti din perioada interbelică, a cărui operă a exercitat o influenţă majoră asupra evoluţiei poeziei şi prozei româneşti de la începutul secolului al XX-lea şi până în zilele noastre. „A fost un om ales, nu s-a risipit şi, ca regele din antichitate, pe ce a pus mâna, a devenit poezie”, a menţionat, în discursul său, Iacob Florea, referent al Institutului Cultural Român la Chişinău. O expoziţie dedicată poetului Vasile Alecsandri, dar şi tradiţionalul Salon Internaţional de Carte sunt alte câteva evenimente care vor fi organizate zilele următoare de către Institutul Cultural Român la Chişinău, cu ocazia Zilei Limbii Române. În prezent, statutul limbii române în spaţiul basarabean este mult mai clar, iar limba română capătă tot mai mult teren în acest teritoriu, consideră vice-directorul ICR Chişinău, poetul originar din România Nichita Danilov.
Nichita Danilov: Denumirea oficială este „Limba română”, nu mai este nici „limba de stat”, nici „limba moldovenească”, nici o altă denumire ambiguă, ci s-a aşezat în matca ei, limba română /…/ Printre oamenii de cultură, scriitorii care vin acum la Chişinău, văd un Chişinău schimbat, care îşi câştigă identitatea. Toată Basarabia câştigă identitatea, în sensul /că/ tot ce se vede, aproape tot, e scris în limba română şi cu caractere latine.
Reporter: Manifestări dedicate Zilei Limbii Române vor fi organizate de ICR nu doar la Chişinău, dar şi în mai multe localităţi din sudul, dar şi din nordul Republicii Moldova.
Realizator: Ziua Limbii Române este marcată anual pe 31 august în Republica Moldova, începând cu 1990. În 2013, printr-o ordonanţă de guvern, această sărbătoare a fost instituită şi în România. Manifestări dedicate limbii române sunt organizate peste tot în lume de către Institutul Cultural Român. Şi la Praga, acestea au început deja, cu expoziţii ale artiştilor români.

Reporter: Ina Guţu, Radio Chişinău

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 august