Negocierile privind majorarea salariilor din sistemul de învăţământ vor fi reluate după 15 septembrie

Negocierile privind majorarea salariilor din sistemul de învăţământ vor fi reluate după 15 septembrie, când vor exista elemente concrete legate de aplicarea Legii Salarizării şi a noului Cod Fiscal, a precizat ministrul educaţiei, Sorin Câmpeanu. Decizia a fost luată după discuţiile de la Palatul Victoria care au avut loc, în această după-amiază, între premierul Victor Ponta, miniştrii educaţiei şi finanţelor şi liderii sindicali din educaţie pe marginea propunerilor de majorare a salariilor profesorilor. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că executivul trebuie să găsească soluţii, astfel încât salariile profesorilor să poată fi mărite cu 15%, înainte de luna ianuarie a anului viitor, ne-a precizat redactorul Radio România Actualităţi, Petruţa Obrejan.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 august