Irak – doi comandanţi militari de rang înalt au fost ucişi

Doi importanţi comandanţi de armată irakieni se află printre cele cinci persoane ucise într-un atac sinucigaş cu o maşină-capcană, au declarat oficiali militari. Atacul a avut loc în zona Jerayshi. Cei doi sunt generalul Abdel Rahman Abu Ragheef, care deţinea duncţia de comandant adjunct al operaţiunilor în importanta provincie Anbar, şi generalul Safeen Abdel Majeed, comandant de divizie. Militanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) controlează provincia Ramadi, situată la 100 de kilometri Vest de capitala Bagdad.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 august)