Baritonul Dan Iordăchescu a încetat din viaţă

Baritonul Dan Iordăchescu, unul dintre cei mai mari artişti lirici români, a încetat din viaţă, după o grea suferinţă. Dan Iordãchescu s-a născut în iunie 1930 în judeţul Mehedinţi, a absolvit Facultatea de Teatru din Iaşi în 1949 şi în 1956 Universitatea de Muzică din Bucureşti, la care a şi predat ulterior. Artistul a interpretat 45 de roluri în peste 1.100 de spectacole de operă, a cântat mii de lieduri în tot atâtea recitaluri în toată lumea. Este considerat cel mai mare interpret român de lied din ultimele 5 decenii. Timp de 10 ani a fost şi solist al Filarmonicii „George Enescu”. Din 1993 a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

(ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 august)