Europarlamentarul socialist István Újhelyi a solicitat preşedintelui Ungariei să adopte o poziţie în chestiune imigranţilor

Europarlamentarul, vicepreşedinte al Partidului Socialist Ungar (PSU), István Újhelyi, a solicitat, la o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles, preşedintelui Ungariei, János Áder, să adopte o poziţie cu privire la situaţia migraţiei. „Preşedintele Ungariei trebuie să îşi exprime opinia. Trebuie să spună clar şi direct ce crede despre situaţia creată în Ungaria din cauza valului de imigranţi!”, a declarat europarlamentarul. Potrivit lui István Újhelyi, „şeful statului tace de mai multe luni, astfel că nu se ştie care este opina sa despre situaţia creată, despre neputinţa Guvernului, despre instigare şi responsabilitate”. Ungaria se află din nou pe primele pagine ale ziarelor, a mai spus István Újhelyi, cea ce este un exemplu negativ al unei politici agresive şi a lipsei de colaborare. În opinia europarlamentarului, „Guvernul în loc să încerce să identifice soluţii, se ocupă numai de comunicare, iar politica sa de instigare nu face altceva decâ să toarne gaz pe foc. Prin instigare, prin provocări la atitudini agresive şi prin ordonarea deschiderii focului nici un guvern nu a reuşit să rezolve nicio problemă”. La întrebarea, ce soluţii ar propune pentru rezolvarea crizei migraţiei, vicepeşedintele PSU a declarat că toţi liderii europeni consideră acceptabile doar soluţii europene, de acea Guvernul ungar trebuie să se aşeze din nou la masa negocierilor, de la care până acum a lipsit. István Újhelyi a mai subliniat: „Pentru faptul că Europa în curând nu va mai fi solidară cu Ungaria, responsabilitatea îi revine premierului şi Guvernului”.

(MTI – 1 septembrie)