Noul Cod Fiscal, adoptat de Senat

Noul Cod Fiscal a fost adoptat, în această după-amiază, de Senat, chiar în prima şedinţă din noua sesiune parlamentară. Actul normativ urmează să fie transmis Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz. Potrivit documentului, Taxa pe Valoarea Adăugată va fi redusă anul viitor la 20%, iar din 2017, la 19 procente. Tot din 2017 se va elimina supraacciza pe carburanţi şi taxa pe stâlp, cu o excepţie şi anume construcţiile speciale din agricultură, în cazul cărora taxa va fi eliminată chiar de anul viitor. Cu puţin timp în urmă, premierul Victor Ponta a declarat că măsurile de relaxare fiscală eliminate din actualul text al Codului Fiscal vor putea fi aplicate mai devreme de 2017, pentru că economia va demonstra că pot fi susţinute. Şeful Executivului şi-a bazat afirmaţiile pe creşterea încasărilor bugetare în urma unor alte măsuri de relaxare fiscală şi anume reducerea TVA la alimente la 9%, aplicată de la 1 iunie şi diminuarea CAS cu 5 procente.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 septembrie)